Mila 2.0

Descriere

Mila nu ar fi trebuit sa isi aminteasca niciodata trecutul ei sau sa afle ce se ascunde inauntrul ei. Ea nu ar fi trebuit sa descopere niciodata ca s-a „nascut“ intr-un laborator secret si ca a fost dotata cu puteri supraomenesti. Dar cand la usa ei apare un grup de oameni mascati care vor sa fure tehnologia ascunsa in ea, nu are alta sansa decat sa fuga pentru a ramane in viata. Nu poate avea incredere in nimeni. Ei vor face orice pentru a o captura si viata tuturor celor care ii sunt dragi este pusa in pericol. Poveste de dragoste intre adolescenti si superthriller de spionaj, Mila 2.0 pune o multime de intrebari despre umanitate, razboi si inteligenta artificiala, insa cea care m-a tinut cu sufletul la gura pana la ultima pagina a fost eroina, care ma trimite cu gandul la suspansul de tip James Bond. - Marissa Meyer Fragment din cartea "Mila 2.0" de Debra Driza: "Cand m-am trezit, in dimineata urmatoare, am simtit un moment de calm perfect. De binecuvantata ignoranta. Un moment seren, de libertate nebuneasca, pana cand intamplarile din ziua precedenta m-au izbit cu forta unei avalanse: barbatul de pe iPod, neuromatrice, amintiri programate, parinti falsi.  Tot ce era legat de mine era fals, fals, fals. De parca as fi fost ingropata de vie, intr-o avalansa„ disperata si fara speranta. Doar ca nu eram vie. Asta era problema. Mi-am infundat degetele in saltea, am strans din ochii inchisi, am inspirat frenetic, lucru de care, potrivit unui strain, nu aveam nevoie, desi eu simteam respiratul la fel de natural ca rasaritul soarelui. Daca lasam sentimentele acelea sa ma mistuie, ce mai ramanea din mine? Nimic. Trebuia sä ma concentrez pe ceva pozitiv. Trebuia sa ma imbrac, sa merg la scoala si sa incerc sa-mi vad de viata... orice ar fi insemnat asta. Sa vorbesc cu Kaylee, sa vorbesc cu Hunter. Hunter. Amintirea acelui moment in care aproape ca ne sarutaseram a navalit peste mine, in ciuda ororii care insemnase ziua precedenta, iar intrebarile mi-au invadat mintea si am simtit zbaterea fluturilor in stomac. Daca eram in stare sa am acea senzatie care imi taia respiratia si acea neliniste pentru un baiat despre care vorbeau Kaylee si Ella, ba chiar si Parker, atunci, cu siguranta, eram mai adolescents decat credea mama, nu? Cineva, undeva, gresise? In esenta, cam acelea au fost gandurile care m-au facut sa cobor din pat si sa cotrobai prin dulap, dupa haine curate. Dupa ce m-am imbracat, am urmat mirosul de paine prajita, care venea din bucatarie. Senzatia de foame. Atat de normal, incat nu se putea sa existe o explicatie rezonabila pentru ca o fiinta nonumana sa simta asa ceva. MILA contine suficiente celule umane care sa ii stimuleze functiile biologice. Vocea nu se putea referi la mancare si... la alte chestii. Nici vorba. Cand m-am trantit pe scaunul din bucatarie, mama s-a intors dinspre frigider, cu un borcan cu gem de capsuni in mana. - Buna dimineata, mi-a zis, pe un ton circumspect. De parca ma testa, sa vada daca eram intr-o dispozitie calma. Desi era imbracata cu blugi curati si un tricou albastru cu maneci lungi, iar parul ii era prins in obisnuita coada de cal, umbrele de sub ochii ei pareau mai pronuntate ca de obicei. Cand s-a indreptat spre dulapul din spate, sä is o farfurie, am vazut ca mersul ei nu era la fel de sprinten ca de obicei. - Neata, am raspuns pe un ton neutru intinzandu-mi gem pe paine. Mama s-a asezat pe scaunul de langa mine. A cascat, inainte sa-si puna barbia in palme si sa se uite cum imi devoram micul dejun.  "