Mastile fricii

Descriere

O carte despre modul in care traumele din copilarie ajung sa ne domine si sa sufoce maturitatea. O poveste care probabil reprezinta realitatea multor familii de aici si de aiurea: amprenta lasata asupra viitorului unui copil de un parinte autoritar, violent si incapabil sa isi depaseasca neputintele. O istorie a metamorfozei unei personalitati abuzate de violenta si frica, o privire emotionanta asupra maternitatii inabusite de stereotipuri si a unei iubiri care putea sa fie perfecta, daca protagonistii sai ar fi trait prezentul (clipa). Un roman frumos si trist, dur si sensibil deopotriva, o marturie impresionanta despre parinti si copii si frica teribila care ii desparte uneori, sufocand iubirea, pacea interioara, bucuria vietii, tot ce e mai frumos in oameni. - Radu Gavan Pe Camelia o cunosc de foarte multa vreme si am fost uimita sa descopar in cartile sale o voce noua, necunoscuta mie. Matura si transanta in felul in care isi creeaza personajele, ea le iubeste apoi ca pe niste copii, cu toate defectele si durerile lor. Ema, David si Sofia sunt niste personaje tragice, intr-o istorie cutremuratoare in familiaritatea ei. Abuzul, fizic si emotional, suferit si perpetuat de personaje, este socant prin perspectiva intima din care e reflectat. Si daca e nevoie de un argument in plus pentru a citi Mastile fricii, iata-l: va va face sa va reevaluati relatia cu cei iubiti, cu teama de a nu descoperi un pic din bovarica Ema in voi insiva. - Ada Roseti Fragment din romanul "Mastile fricii" de Camelia Cavadia: "Dupa ce-am scapat de tata, n-am mai fost atat de disperati sa luam numai 10 la scoala. N-am mai fost vanatorii de note. Tata fusese un amarat de instalator care scotea flacari pe nari de fiecare data cand vedea vreun 9 patandu-ne onoarea in catalog. Ne snopea in bataie uneori si fara motiv, daramite cand ii ofeream vreunul. Invatam pe rupte si ne rugam de profesori sa nu ne tranteasca vreo nota mica. Cel mai mult ne temeam de sport, de desen, de materiile unde nu era neaparat nevoie de invatat, ci mai degraba de abilitati fizice sau artistice. Pentru colegi eram vanatorii de note, ahtiatii dupa 10. Niciunul nu banuia bataile pe care le mancam, pedepsele la care eram supusi daca luam vreo nota mai mica. Ne-nvatasem insa sa acceptam oprobriul colegilor, fara sa le purtam ranchiuna. N-aveau de unde sa stie ce-i cu noi. N-am sa uit niciodata bataia ingrozitoare pe care a incasat-o David cand a luat 9 in teza la matematica. Desi bataile erau la ordinea zilei, totusi aceea a fost atat de crunta, incat de fiecare data cand ma gandesc la David copil, imi revine-n minte imediat. De cum a vazut lucrarea, tata l-a impins cu putere in camera noastra, a copiilor, si i-a cerut sa se dezbrace la pielea goala. Pe masura ce David isi dadea hainele jos, tata le aranja cu precizia unui chirurg ce-si insira cu grija instrumentarul. Apoi l-a legat de calorifer si a inceput sa-l bata cu cureaua, tacticos, minute in sir, de parca ar fi avut toata viata la dispozitie pentru asta. Eu si sora-mea ne refugiaseram in bucatarie, cu mainile inclestate pe urechi, incercand sa estompam zgomotul tipetelor ce se-auzeau. Nimic insa nu le putea acoperi. "