E greu sa fii zeu

Descriere

    Un SF clasic si o viziune stralucita despre raul din lume     Anton este un agent sub acoperire care vine din viitorul Pamantului si calatoreste pe o planeta straina a carei civilizatie nu a progresat dincolo de Evul Mediu. Desi el are cunostinte mult avansate fata de societatea in mijlocul careia a ajuns, ii este interzis sa se amestece in evolutia naturala a istoriei si isi asuma rolul unui nobil arogant care participa la dueluri si la turniruri. Simplu observator, nu are dreptul sa intervina – dar poate sa ramana indiferent in fata cruzimii si a nedreptatii atunci cand cei pe care ajunge sa-i iubeasca sunt in pericol?     Arkadi si Boris Strugatki sunt cunoscuti in lumea intreaga drept cei mai mari scriitori rusi de science fiction, iar romanul lor E greu sa fii zeu este o carte cult, una dintre cele mai bune scrieri ale lor.      Fragment din roman:       „Rumata tresari si deschise ochii. Se facuse de ziua. Sub ferestre, in plina strada, izbucnise scandalul. Cineva, se pare un militar, zbiera: „N-nemer- rnicule! Sa lingi mizeria cu limba! („In loc de buna dimineata!" se gandi Rumata). Sa ta-aci!... Jur pe spinarea sfantului Miki, ma scoti din sarite!" Un alt glas, lipsit de finete si ragusit, bombanea ceva in sensul ca pe aceasta strada se cade sa te uiti pe unde calci. „A dat o ploicica in zori de zi, iar strada cine stie de cand nu a mai fost pavata..." „Mai imi si comanda pe unde sa ma uit!..." „Mai bine m-ati lasa, nobile don, nu ma mai tineti de camasa" „Mai imi si comanda!..." Se auzi un pocnet rasunator. Probabil ca aceasta era a doua palma - prima il trezise pe Rumata. „Mai bine ati face sa nu ma bateti, nobile don...", se auzea de jos.     Era o voce cunoscuta, cine ar fi putut sa fie? Pare a fi don Tameo. Astazi trebuie sa-i pierd inapoi la carti martoaga lui hamahariana. Interesant, voi reusi vreodata sa invat sa ma pricep la cai? Intr-adevar, noi astia, de-alde Rumata Estorski, nu ne pricepem la cai de cand lumea. Noi suntem cunoscatori doar in privinta camilelor de lupta. Ce bine ca in Arkanar aproape ca nu exista camile. Rumata se intinse de-i trosnira oasele, pipai la capatai un snur rasucit din matase si il trase de cateva ori. In adancurile casei rasunara niste clopotei. Evident, baiatul casca ochii la scandal, se gandi Rumata. Ar fi putut sa se scoale si sa se imbrace singur, dar asta ar fi insemnat alte zvonuri in plus. Deveni mai atent la cearta de sub ferestre. Ce grai viguros! Incredibila entropie. Numai de nu l-ar spinteca don Tameo...”