Snobismul.O chestiune de caracter. Poti sa fii snob fara sa stii? Mai mult decat o comedie mondena: pasiune dureroasa sau sclavie?

Descriere

Filozof specialist in lucruri comune si in cinema, Adele Van Reeth pre­zinta „Les Nouveaux chemins de la connaissance“, emisiune de filozofie difuzata zilnic pe France Culture. A   F I   S A U   A   N U   F I I N A U N T R U L   C L A N U L U I ? A C E A S T A   E   I N T R E B A R E A . Dar snobul are cu adevarat de ales? Tu esti snob? Si… cand esti snob? Dar poti sa fii snob fara sa stii? Oricum, cel dintai semn de snobism este sa te aperi de snobism. Snobismul este un aer de superioritate care tempereaza nebunia de a te sprijini pe o prejudecata prin intelepciunea de a te lua peste picior pe tine insuti, asemenea printului de Guermantes, care a refuzat o invitatie la cina printr-un biletel ce suna asa: „Imposibil sa ajung la cina asta seara, minciuna o transmit mai tarziu.“ Proust • Bergson • Wilde • Marivaux • Pascal • Tocqueville • Kant • Hume • Nietzsche • Bourdieu • Sartre • Camus • Cioran • Machiavelli • Spinoza • Onfray Snobismul e o dispozitie a temperamentului care depinde de imprejurari, o slabiciune, o pasiune trista, o robie in care nesiguranta cu privire la ceea ce esti iti impune, brusc, sa-l reduci pe celalalt la ce ai vrea sa fie. Fragment din lucrarea " Snobismul, O chestiune de caracter" - Adele Van Reeth: AVR - Ati definit snobismul ca fiind faptul de a lua o certitudine drept adevarul unic. Dar problema gustului face lucrurile mult mai complexe. Nu gustul este cel care, prin definitie, ne face sa confundam adevarul cu placerea si frumosul? Asa cum Kant explica in Critica facultatii de judecare, daca eu gasesc ca un apus de soare e magnific, nu pot concepe nici o secunda ca dumneavoastra il puteti considera altfel. Dar nu ar avea nici un sens sa afirm ca dumneavoastra va inselati si ca eu am dreptate: criteriul adevarului nu se aplica in domeniul gustului. RE - Faptul de a confunda placerea cu adevarul nu e similar cu intuitia conform careia frumusetea e universala. Trebuie, pentru o clipa, sa ne intoarcem aici asupra neintelegerii atasate de definitia kantiana a „placerii dezinteresate", din care el face una dintre conditiile sentimentului de frumos. A vorbi de „dezinteres" nu inseamna sa faci abstractie de partea carnala si am gresi sa obiectam in fata lui Kant ca nu poti sa consideri frumoasa o pereche de fese fara sa-ti doresti sa pui mana pe ea. Pe Kant nu-l intereseaza asta. Teza lui nu e aceea de a anula placerea estetica, ci de a o separa de tot ceea ce reduce omul la pasiunile lui meschine. Pentru ca o judecata a gustului sa fie acceptabila, cel care-o formuleaza trebuie sa faca abstractie nu de dorintele lui, ci de nevoile (sau de prejudecatile) pe care le ia drept dorinte. Cel care spune despre un spectacol al naturii, despre o carte sau despre un tablou ca sunt frumoase nu vorbeste in numele lui, ci in numele intregii umanitati, al carei ambasador involuntar este in acel moment. Nu exista nici un fel de imperialism in faptul de a spune despre un apus de soare ca e universal frumos. Dupa cum nu exista nici un fel de modestie in faptul de a spune „nu e decat parerea mea". A considera (in mod irational) drept atragator in sine lucrul care ne flateaza simturile sau vanitatea nu are nici o legatura cu faptul de a considera ca o evidenta universala (chiar daca neadevarata) frumusetea unui apus de soare. In primul caz, se ajunge la un dialog al surzilor. In cel de-al doilea, sunt elaborate conditiile unei dezbateri. "