Istanbul Istanbul

Descriere

    Patru prizonieri stau inchisi in celula unui centru de tortura. Atunci cind nu sint maltratati, ei spun pe rind povesti despre Istanbul, istorisiri ca un balsam impotriva durerii si fricii, exercitii de rezistenta, si nu un mijloc de a uita unde se afla. Tortura nu-i dezumanizeaza, sentimentele bune nu li se sterg din minte, iar furia tortionarilor se dezlantuie. Pornind de la destinul celor patru oameni inchisi in celula cu numarul 40, romanul ajunge treptat sa reflecte viata locuitorilor Istanbulului de la suprafata, cu suferintele si visurile lor, si sa aiba in centrul sau marele oras, asa cum se vede el in oglinda trecutului si in cea a prezentului. Aparent inspirat din viata politica, romanul Istanbul Istanbul transcende durerea, tristetea si melancolia si-si cauta salvarea in speranta, iubire si in puterea imaginatiei.       Fragment din lucrare:       „A treia zi      Povesteste Frizerul Kamo     PERETELE        - In satul ascuns intre munti, acoperit de nori si care semana de departe cu o stanca, cu casele lui din piatra si gradinile fara pomi, pe la apusul soarelui a sosit un drumet intr-un vesmant negru si cu un toiag lung in mana. A dat binete intai zidurilor caselor, apoi cainilor si la urma batranilor care stateau la umbra zidurilor. Celor care l-au intrebat de nume le-a raspuns ca el e profetul si i-a refuzat politicos pe cei care l-au poftit in casa. Batranii au insistat totusi sa-i dea mancare drumetului care, venind de la drum lung in picioarele goale, avea talpile ranite si lasa urme de sange pe unde calca. El s-a multumit numai cu apa si a spus cu voce duioasa ca va fi musafirul si va manca mancarea celui care il crede ca este profet. Copiii l-au privit curiosi, insa ceilalti au ras. Drumetul si-a petrecut noaptea afara. De dimineata le-a spus din nou ca e profet si le-a raspuns inflacarat satenilor care i-au cerut sa le infaptuiasca o minune: Cuvantul care oglindeste sufletul este cea mai mare minune! Nu cautati o alta, credeti in cuvant! Nimeni nu l-a crezut si drumetul a ramas si-n acea noapte afara. A baut apa si s-a culcat cu cainii langa zid. Cand a vorbit in urmatoarea zi, au ras de el pana si copiii. Drumetul a ramas senin. Daca peretele asta ar vorbi, voi, care nu ma credeti, veti crede peretele? Si au raspuns cu totii in cor: Da, il vom crede. Era un om cu un vesmant negru, cu hainele peticite si descult. Nu avea decat toiagul din mana si traista din spinare. S-a intors si a spus zidului: Tu, perete! Spune-le batranilor si copiilor ca sunt profet! Satenii, desi nu credeau, au asteptat in liniste.”