Sexualitate si societate. Istorie, religie si literatura

Descriere

     O abordare comparativa a unui domeniu delicat, in care, apelind la numeroase aspecte inedite din istoria si cultura Romaniei si a lumii, autorul evidentiaza persistenta in mentalitatea colectiva, fie si in forme simbolice si metaforice, a unor modele mentale si comportamentale.     „Pe 8 aprilie 1967, la implinirea virstei de 56 de ani, Emil Cioran isi nota in jurnal urmatoarele: «In tot ce am scris, nu i-am adus sexualitatii omagiul pe care il merita». Nu voi spune ca am scris prezenta carte doar ca un omagiu adus sexualitatii, ci si in incercarea de a intelege delicatele si misterioasele ei mecanisme si modul in care ele influenteaza (si sint la rindul lor influentate de) mecanismele sociale, morale si culturale. Este vorba de sexualitatea omului, cel mai rasat animal din punctul de vedere al Culturii si, tocmai de aceea, cel mai ratat animal din punctul de vedere al Naturii. Compunind aceasta lucrare, nu am plecat de la o teza prestabilita si nici de la un plan premeditat. Ea s-a alcatuit cumva organic. Am scris aceasta carte in aceeasi masura in care ea m-a scris pe mine.” (Andrei Oisteanu)        Fragment din lucrare:       „Ritualul cearsafului insangerat        Nu este singura data cand principele Cantemir s-a referit la cearsaful patat (sau la camasa patata) cu sangele fecioriei in noaptea nuntii. In romanul cu cheie Istoria ieroglifica (1705), strutocamila (Mihai Racovita, domnitorul Moldovei, 1703-1705) se casatoreste cu „nevastuica" Helge (Ana Codreanu, frumoasa fiica a spatarului Dediu Codreanu). Ea n-a ramas virgina („ficioara nevasta") pana in momentul casatoriei (oficiata pe la 1698), cum s-ar fi cuvenit, pentru ca „in dragostea a multor jiganii intrasa si a multor minti de frumusetea ei sa nebunisa". Cantemir sugereaza astfel ca fiul lui Mihai Racovita (Constantin, si el viitor domn) nu a fost conceput de el. Astfel ca, in noaptea nuntii cu Ana/Helge, a ramas „patul nevapsit", adica nepatat cu sangele himenal al miresei si, ca atare, cearsaful nuptial nu a mai fost „slavit":        Ficioara nevasta, nevasta ficioara,     Peste sese vremi roada sa-i coboara,     Fulgerul, fierul, focul mistuiasca.     Patul nevapsit [sa] nu sa mai slavasca (124, p. 150).        Obiceiul de a expune in public si de a celebra „camasa/cearsaful cu semnele fecioriei" are vechimi biblice. Daca mirele pretindea ca mireasa nu s-a dovedit a fi virgina in noaptea nuntii („Am luat aceasta femeie, dar cand m-am apropiat de ea am gasit marturiile fecioriei [gr. ta parthenia]"), atunci parintii fetei trebuiau sa ia „marturiile fecioriei copilei" (camasa insangerata) si sa le prezinte, ca proba, „in fata sfatului batranilor", la poarta cetatii:      Ei [= parintii fetei] sa desfasoare vesmantul [= camasa fetei] dinaintea sfatului batranilor din oras (Deuteronomul XX, 13-17).      Daca se dovedea a fi mincinos, mirele era obligat sa plateasca o amenda mare, de „o suta de sicli [de argint]". Dimpotriva, daca se dovedea a nu fi fecioara, ea era izgonita la poarta casei tatalui sau si omorata prin lapidare de catre „barbatii din oras".”