Calea Idei Brown

Descriere

Roman de campus, poveste de dragoste, thriller captivant cu elemente de road movie, carte tradusa in peste zece limbi, Calea Idei Brown este un omagiu de mare finete adus fictiunii americane. Considerat ultimul mare clasic al literaturii argentiniene, Ricardo Piglia se remarca printr-o scriitura hipnotica, inconfundabila, care trece cu usurinta de la autobiografie la satira. Emilio Renzi paraseste Argentina incercand sa fuga de frustrari profesionale, de melancolie si anxietate, de amintirea unui mariaj incheiat; lumea americana in care vrea sa se reinventeze este insa plina de constrangeri, pe care le constata cu amara ironie, si dominata de „violenta teribila a oamenilor educati“ din mediul universitar. Ida Brown il fascineaza, il atrage intr-un misterios joc erotic si ii ofera iluzia acestei „reinventari“. Dupa accidentul in care tanara isi gaseste moartea, Renzi se cufunda in cea mai adanca disperare: intelege nu numai ca a devenit suspect, ca se afla sub supraveghere si ca ii este in joc reputatia academica, dar si ca pasiunea lui obsesiva nu se va stinge pana cand nu va descoperi adevarul. Ricardo Piglia se inspira din cazul de mare ecou cunoscut sub numele de Unabomber pentru a face o subtila analiza a formelor de violenta care marcheaza societatea americana. Mergand pe urmele Idei Brown, Renzi pune cap la cap piesele unui puzzle complex ce scoate la iveala, intr-un final, nu numai trecutul femeii iubite, ci si pe cel al straniului personaj Thomas Munk, autor al unui radical Manifest.     Fragment din volum:       „Poate ca Ida murise manevrand o bomba. Sau transportand-o. Daca era sa ma iau dupa Parker, anchetatorii aveau un inventar al calatoriilor facute de Ida in ultimii trei ani. Fusese in Iowa, in Colorado. Fusese si in Idaho, fusese si la Chicago. Menendez pornea de la premisa ca era vorba despre un singur terorist care executase seria dementa de atentate, dar nu elimina posibilitatea ca el sa fi fost ajutat de cineva. Excludeau posibilitatea ca autorul sa fi fost femeie? Parker s-a uitat la mine si a sorbit un strop din sucul de portocale. Detectivul abstinent. Nu exista nici macar un singur caz, in toata istoria crimei, in care o femeie sa fi fost serial killer, mi-a spus. Nu cumva eu gandeam asa din cauza tiparelor tarii mele si pe baza amintirilor pe care le aveam despre lupta armata de-acolo? Fete care intrau si ieseau din clandestinitate, se deplasau pe ascuns prin oras cu arme asupra lor si pe urma se intorceau acasa si isi vedeau de viata de zi cu zi. In fond, pentru mine Ida era o necunoscuta, si atunci de ce-o simteam ca fiindu-mi atat de apropiata? Poate ca o nascocisem, asa cum facusem de-atatea ori inainte, ca apoi sa fiu dezamagit. Intrebari de genul asta imi dadeau tarcoale in timp ce ma plimbam pe strazi fara nici o tinta. Ajunsesem in dreptul unei zone cu multi arbori, aproape de liziera padurii, si-am vazut, intr-o piateta, o femeie care vorbea cu un pisoi cocotat intr-un copac; pisoiul se uita la femeie de sus si continua sa-si linga, netulburat, labutele. Femeia incerca sa-l convinga sa coboare. „Nu vreau sa duca o viata de animal de pripas", a spus ea. Era o doamna in varsta, cu o infatisare usor dementa, cum au adesea femeile care ingrijesc de pisici maidaneze."