Solenoid

Descriere

Stocul exemplarelor semnate de catre autor a fost epuizat . • Autor distins cu Thomas Mann Prize pentru literatura Vreau sa scriu o dare de seama despre anomaliile mele. In viata mea obscura, in afara oricarei istorii, si pe care doar o istorie a literaturii ar fi putut-o fixa in taxinomiile ei, s-au intamplat lucruri care nu se intampla, nici in viata si nici in carti. As fi putut scrie despre ele romane, dar romanul tulbura si ambiguizeaza sensul faptelor. As putea sa le pastrez pentru mine, cum le-am tinut pana acum, si sa ma gandesc la ele pana-mi crapa capul in fiecare seara in care stau ghemuit sub patura, pe cand afara ploaia izbeste furios in geamuri. Dar nu mai vreau sa le pastrez doar pentru mine. Vreau sa scriu un raport, desi nu stiu inca in ce fel si ce-am sa fac cu paginile astea. Nu stiu nici daca e timpul potrivit pentru asta. inca n-am ajuns la nici o concluzie, la nici o coerenta, faptele mele sunt vagi fulgerari in netezimea banala a celei mai banale vieti, mici crevase, mici inadvertente. [...] Nu roman si nici poem, caci ele nu sunt fictiune (sau nu pe de-a-ntregul), nici studiu obiectiv, fiindca multe dintre faptele mele sunt singularitati ce nu se lasa reproduse nici macar in laboratoarele mintii mele. - Autorul  Fragment din cartea "Solenoid" de Mircea Cartarescu    „Pentru ca azi-noapte, prima data de cand am inceput caietul asta (al doilea caiet, de fapt, al scrierii mele), am avut iarasi un vizitator, m-am gandit ca ar fi timpul sa transcriu aici, cum am vrut de la-nceput, fragmentele de jurnal care dau seama de viata mea nocturna sau fantasmatica sau halucinatorie — desi mai reala ca realitatea — si pe care le-am ales deja de cateva luni bune. Numai ca prezenta de azi-noapte m-a tulburat adanc si ma face acum somnolent, distrat, infricosat in acelasi timp, caci sa fii un ales nu e niciodata o soarta buna pe pamant. Dormeam deja de cel putin doua ore, ba chiar visam obisnuitele mele vise cu trenuri si gari pustii in care cobor si raman pentru totdeauna, cu valize pierdute, cu dormitoare tacute de orfelinat, cand m-am trezit si, cum am deschis pleoapele, l-am vazut. Ca de obicei, statea pe marginea patului meu si se uita la mine. Era chiar un vizitator, asemenea vreunei rude care vine la spital cand esti bolnav si intra deodata-n salon, da buna ziua bolnavilor in pijamale si halate tolaniti in paturi si-ti asaza pe noptiera pungi cu iaurturi, suc si ciorba-n borcane acoperite cu celofan. Se-asaza apoi pe marginea patului tau si te priveste. Sporovaiti jumatate de ora si, pana la urma, ca la un semnal, se ridica si pleaca de parca n-ar fi fost, lasandu-te sa te privesti iarasi in ochi cu hemiplegicul de vizavi. De data asta a fost un tanar cu mandibula grea si masiva, cu ochii putin dilati, cu urechile departate de craniu. Ma privea intens, ca toti ceilalti, copii si femei  si adulti si batrani, de parc-ar fi vrut sa ma tina minte pentru totdeauna. Ca de obicei, m-a acoperit o transpiratie  inghetata.”