Nebunia de a gandi cu mintea ta

Nebunia de a gandi cu mintea ta

Descriere

Orice minte, la intrarea in viata, e cruda si "salbatica". Dar daca ne este data in grija ca minte a noastra, noi suntem cei chemati s-o ajutam sa devina , s-o cultivam si s-o facem sa se coaca. Raspundem, mai presus de orice, pentru mintea noastra, pentru felul in care i-am trasat contururile si pentru cel in care, pornind de la ea, ne-am ales apoi viata. Adevarul e ca nu poti spune si nu poti revendica un destin decat la capatul unui act solitar de gandire. Titlul, spune Schopenhauer undeva, . Dar cui i se adreseaza atunci titlul acestei carti, Nebunia de a gandi cu mintea ta? Cine anume e interesat de ce inseamna sa gandesti cu mintea ta? Raspunsul mi se pare evident: oricine. Oricine care, vorba lui Kierkegaard, vrea sa fie mai mult decat un exemplar intr-un banc de heringi. Daca sfarseste ca dialog continuu cu sine, gandirea pe cont propriu este lucrul cel mai greu de suportat. Caci din acest dialog decurg la tot pasul corectiile care se impun pentru ca viata sa ramana pe linia de plutire. Iar viata celui care nu poate sa le faca este in mod fatal una esuata. Pana la urma, mai toate vietile sunt, privite cu un ochi distant, incoerente. De aceea, poate ca e preferabil sa-ti dai intalnire cat mai rar cu necunoscutul din tine. Altminteri, judecata careia i te vei supune va fi in mod fatal o «aspra judecare de sine». (Gabriel LIICEANU) Fragment: " „Gandul propriu” Gandul propriu, „ideea ta", era asadar pentru Noica taina finala a vietii. „Ce bucurie ca viata n-are sens. Pot sa-i dau eu unul..." Şi: „Sensul vietii este sa-ti pui problema sensului vietii." A da un sens vietii inseamna tocmai a o infrunta cu un gand care e al tau si numai al tau, a o cuprinde si a o talmaci in el. „Orice om la sfarsitul vietii trebuie sa scrie Autobiografia unei idei. Ce e mai adanc in noi decat noi insine este gandul. Ce gand te-a purtat? Ce gand ai slujit?" — „Nu esti, daca nu iti supravietuiesti: sadind un pom, lasand un gand." — „Trebuie sa poti arata in fiecare clipa, aproape, si in orice caz la capatul vietii, ce ai avut de facut, macar ce ai vrut sa faci, sau ce statea sa se faca prin tine." Dialectica „viata proprie — gand propriu — sens", care e totodata ecuatia destinului, presupune ca nu poti sa treci prin viata fara sa o intelegi si fara sa fi vrut sa faci ceva cu ea. Dar, ca s-o intelegi, e nevoie de acel detur cultural care te plimba prin intelegerile altora. Abia la capatul lui, abia dupa confruntarea cu cei care, inaintea ta, au infruntat lumea cu un gand al lor, va aparea si gandul tau. Caci acesta este lucrul cu adevarat tulburator: „gandul propriu", rezultat al acestei formidabile si repetate „prabusiri in sine"i, al unei coborari reiterate in „pivnitele sinelui", ni se infatiseaza, odata scos Ia lumina, ca „amintire de lucruri pe care nu le-ai stiut niciodata". Sau ca recunoastere a lor: „Cum cunosti ce nu cunosti? — Recunoscand." Tocmai acesta e miracolul stiintelor umaniste: faptul de a cunoaste prin recunoastere ceea ce nu ai cunoscut inca: „Stiintele .omului sunt toate de recunoastere: se regaseste gandul in ele." Odata, in timpul unei plimbari, Noica mi-a spus: „Te inveti scriind." Mira-colul gandirii cu propria-ti minte este tocmai acesta: ea scoate deasupra produsul intim al rodirii ei ca pe unul care, in primul rand pentru tine insuti, este complet nou. De aici si senzatia ca nu tu esti autorul propriului tau gand. „Gandesc de fapt cu pana — noteaza la un moment dat Wittgenstein caci capul meu nu stie adesea nimic despre ceea ce scrie mana mea." Rodul gandirii pe cont propriu e nou, desi el se afla, in gestatie, in tine. Am putea spune: a gandi inseamna a ajunge in locurile nestiute ale sinelui, in locul in care te asteapta, surprinzandu-te, necunoscutul din tine. "

Pe aceeași temă

Gabriel Liiceanu