Amantul japonez

Amantul japonez

Descriere

Isabel Allende: 21 de carti publicate, traduceri in peste 35 de limbi; peste 65 de milioane de exemplare vandute; 12 doctorate onorifice; 50 de premii in peste 15 tari; 2 filme de succes realizate dupa romanele ei. O dubla poveste de dragoste, la distanta de mai bine de jumatate de secol, se dezvaluie treptat in Amantul japonez. Scris cu aceeasi atentie pentru amanuntul istoric si profunda intelegere a personajelor care au constituit dintotdeauna marca lui Isabel Allende, romanul Amantul japonez semnaleaza intoarcerea autoarei la povestea clasica, de larga respiratie, fiind totodata un omagiu emotionant adus sufletului omenesc si staruintei in dragoste, intr-o lume a necontenitelor schimbari. In 1939, cand Polonia e amenintata de nazism, Alma Belasco e trimisa de parinti sa traiasca la San Francisco, alaturi de matusa si de unchiul ei, care locuiesc intr-un conac opulent. Initial timorata de noua ei familie si incapabila sa se integreze, Alma va avea in cele din urma o legatura profunda, pentru toata viata, cu fiul gradinarului familiei, Ichimei. Dupa atacul japonezilor de la Pearl Harbor, cei doi sunt despartiti cu cruzime, iar Ichimei ajunge intr-un lagar, impreuna cu familia sa. Multe decenii mai tarziu, Alma e una dintre batranele excentrice care populeaza azilul de lux Lark House din San Francisco. Cu rabdare si infinita tandrete, Irina Bazili, o tanara ingrijitoare din Republica Moldova cu o istorie trista in propria biografie, ajunge sa descopere treptat povestea de dragoste dintre Alma si Ichimei si isi gaseste in ea izbavirea. Fragment: " Ca să scape de curiozitatea Irinei şi a lui Seth, Alma Belasco s-a pornit să evoce, cu luciditatea şi acurateţea cu care păstrăm în memorie clipele esenţiale, ziua în care îl cunoscuse pe Ichimei Fukuda, după care a continuat treptat povestea propriei sale vieţi. Se întâmplase în superba grădină a conacului de la Sea Cliff, în primăvara anului 1939. Pe atunci era doar o fetiţă fără poftă de mâncare, tăcea cât era ziua de lungă, iar noaptea plângea ascunsă într-un dulap cu trei uşi din camera pe care i-o pregătiseră unchii ei, o adevărată simfonie albastră: albastre erau perdelele, albastre vălurile patului cu baldachin, albastre covorul belgian, păsărelele de pe tapetul pereţilor şi reproducerile după Renoir în rame aurite; albastră era priveliştea pe care o vedea de la geam — cer şi mare asta când se risipea ceaţa. Alma Mendel plângea pentru tot ce pierduse definitiv, deşi unchiul şi mătuşa îi repetau întruna că despărţirea de părinţi şi de fratele ei era doar vremelnică; un copil mai puţin intuitiv decât ea i-ar fi crezut. Ultima imagine a părinţilor era cea a unui bărbat matur, bărbos şi sever, îmbrăcat în negru, cu palton lung şi pălărie şi a unei femei mult mai tinere, cocoşată de plâns, stând pc cheiul din Danzig şi fluturând batiste albe. Deveneau din ce în ce mai mici şi mai neclari pe măsură ce vaporul se depărta spre Londra, scoţând un urlet jalnic de sirenă, în timp ce ea, incleştată de marginea bordului, era incapabilă să schiţeze un gest de adio. Dârdâind în costumul de călătorie, pierdută printre ceilalţi pasageri strânşi la pupa ca să vadă cum ţara lor dispare încetul cu încetul, Alma se străduia să-şi păstreze cumpătul şi demnitatea, aşa cum fusese educată încă de mică. Percepea, în ciuda distanţei, deznădejdea alor săi, lucru care îi intărea presentimentul că n-avea să-i mai vadă niciodată. Cu un gest atât de rar la el, tatăl işi luase soţia pe după umeri, de parcă ar fi vrut s-o împiedice să se arunce în apă, în vreme ce ea cu o mână işi ţinea pălăria să nu i-o ia vântul, iar cu cealaltă flutura frenetic batista. Cu trei luni în urmă, Alma mersese cu ei tot acolo ca să-l conducă pe fratele ei Samuel, cu zece ani mai mare decât ea. După multe lacrimi, mama se resemnase cu decizia tatălui de a-l trimite în Anglia, ca măsură de precauţie în cazul puţin probabil că zvonurile de război aveau să se adeverească. Acolo băiatul ar fi fost ferit de recrutarea în armată sau de bravada de a se înrola ca voluntar. Soţii Mendel nu-şi imaginau că doi ani mai târziu Samuel avea să facă parte din Royal Air Force, luptând împotriva Germaniei. Văzându-si fratele care se îmbarca afisând aerul fanfaron al celui care se aruncă în prima sa aventură, Alma a intuit pentru prima dată că un pericol îi ameninţa familia. Fratele era farul ei, cel care o înveselise mereu şi îi gonise temerile cu râsul său victorios, cu glumele şi cu cântatul la pian. O adorase şi el pe Alma, încă de când o luase în braţe nou-născută, un ghemotoc trandafiriu mirosind a talc şi miorlăind precum o mâţă, iar iubirea pentru soră-sa crescuse în următorii şapte ani, când s-au despărţit. "  

Pe aceeași temă

Isabel Allende

Isabel Allende

Jodi Ellen Malpas

Amanda Roy

Isabel Allende