Legile frontierei

Descriere

In vara lui 1978, intr-o Spanie care a inceput sa se desparta de franchism prin renasterea lenta a democratiei, granitele sociale si limitele morale sunt mai laxe ca oricand. In varsta de saisprezece ani, Ignacio Canas ii cunoaste pe charismaticul Zarco si pe prietena lui, Tere, doi delincventi juvenili care isi fac veacul intr-un cartier rau famat al Geronei. Odata „frontiera“ trecuta, viata lui Ignacio in aceasta jungla unde singura lege e cea a armelor si drogurilor nu va mai semana cu nimic din ce a trait inainte, mai ales ca el se indragosteste iremediabil de frumoasa Tere. Dupa douazeci de ani, Ignacio e un avocat renumit si asigura apararea fostului sau prieten, pledand in acelasi timp pentru simbolul viu al unei revolte salutare, pentru victima unui sistem corupt si, de ce nu, pentru zonele de umbra din propria sa tinerete.   Javier Cercas este unul dintre marii scriitori contemporani, admirat de Mario Vargas Llosa si J.M. Coetzee si recompensat cu numeroase premii internationale. In Legile frontierei (2012), radiografie pasionanta a unei generatii proscrise, Cercas fisureaza granita dintre realitate si fictiune, personajul sau Zarco fiind inspirat de un delincvent iconic, Juan Jose Moreno Cuenca (1961-2003), cunoscut drept El Vaquilla. Romanul a obtinut, in 2014, Prix Mediterranee Etranger si Premio Mandarache. Opera lui Javier Cercas este tradusa in peste douazeci de tari.  Fragment din romanul „Legile frontierei" de Javier Cercas:    „In seara aceea s-a intamplat ceva ce avea sa-mi schimbe viata. Ma jucam de o bucata de timp la masina cu Rocky Balboa, cand aparitia unui grup m-a facut sa tresar. Panicat, am crezut ca erau Batista si prietenii mei, dar imediat am constatat, usurat, aproape bucuros, ca era vorba de Zarco si de Tere. Nu erau singuri, ci cu inca doi tipi; de data asta, domnul Tomas nu i-a mai oprit, doar s-a uitat la ei din usa gheretei, cu mainile in solduri si revista de integrame intr-o mana. Usurarea si bucuria mea au trecut repede, nelinistea le-a luat locul vazand ca cei patru nou-veniti se indreptau direct spre mine. Care-i treaba, Ochelaristule? N-ai de gand sa vii la La Font? a intrebat Zarco. M-am tras la o parte ca sa le cedez locul la manete, dar el s-a oprit si, zambind, m-a aratat celor doi tipi: Il vedeti, asta e Ochelaristul meu: nu trebuie sa-i spui de doua ori ce are de facut. S-a asezat si, in timp ce termina jocul inceput de mine, s-a apropiat Tere. Mi-a spus ca ma asteptastra la La Font si ca de ce nu venisem. Ceilalti doi ma studiau atent. Am aflat mai tarziu ca li se spunea Grasu' si Mosu': Grasu' pentru ca era atat de slab, ca parca statea mereu in profil, Mosu' pentru ca la doua vorbe pe care le spunea una era "mosule". Grasu' purta niste pantaloni stramti si evazati si parul lung si parca dat cu fixativ; Mosu' era mai scund si, desi era cel mai mare dintre toti, avea un aer copilaros, tinea gura aproape mereu intredeschisa si maxilarul inferior putin lasat. Am raspuns cu niste scuze la intrebarea lui Tere, dar vorbele mele au cazut in gol: Zarco juca concentrat la masina Rocky Balboa, Grasu' si Mosu' la masina de alaturi; aparent, nici Tere nu mai era atenta la mine. Dar tot am ramas langa ea, neindraznind sa plec sau nedorind s-o fac, in timp ce prietenii ei jucau, asculcandu-le comentariile, vazandu-l pe domnul Tomas cum iese si intra in ghereta sa si pe obisnuitii locului cum ne priveau cu coada ochiului. Imediat ce Zarco a terminat partida, i-a cedat locul lui Tere, si tocmai atunci a reaparut in pavilion tipul cu tricou Fred Perry. A schimbat niste vorbe cu Zarco; Grasu' si Mosu' au abandonat jocul si au plecat tuspatru. Tere a ramas sa joace. Ma uitam la ea pe furis, iar la un moment dat si-a dat seama; ca s-o dreg, am intrebat-o cine era tipul cu tricou Fred Perry. Un dealer, a spus ea. Dupa care m-a intrebat daca fumam. I-am spus ca da. "Ciocolata", a specificat Tere. Stiam ce era ciocolata (hasis), asa cum stiam si ce era un dealer, dar nu incercasem niciodata, asa ca n-am spus nimic, ciar ea a ghicit. Vrei sa incerci? Am ridicat din umeri. Daca vrei, vino la La Font. Intr-o pauza de joc s-a uitat la mine si a repetat: Vii, sau nu? Nu aveam nici o intentie sa vin, dar nu i-am spus."