Intelectualii

Descriere

Cine sunt intelectualii? Ce reprezinta ei dincolo de imaginea onorabila pe care o ofera lumii? Sunt oare cei mai potriviti sa conduca destinele omenirii, dand sfaturi de la inaltimea unei moralitati impecabile, acordand indulgente cu bunavointa papala sau sanctionand greselile cu luciditatea celor care contempla dezastrele istoriei dintr-un birou? Cat respect au pentru adevar? Ce atitudine au fata de bani? Cum se comporta in familie si cat sunt de loiali fata de prieteni? Paul Johnson, jurnalist de notorietate in lumea anglo-saxona, raspunde acestor intrebari analizand cateva cazuri concrete - Rousseau, Shelley, Marx, Ibsen, Tolstoi, Hemingway, Brecht, Russell, Sartre – si incercand sa vada cata unitate exista intre viata particulara a acestor celebre personaje si principiile pe care le-au exprimat public. Carte recomandata de Teodor Baconschi in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti". Fragment din carte: "Stilul scrierilor lui Marx nu este acela al unui cercetator... nu citeaza exemple si nu citeaza fapte care i-ar infirma teoria, ci doar pe acelea care sustin sau confirma fara dubiu ceea ce el considera a fi adevarul ultim. Intreaga abordare este de natura revendicativa, nu investigativa, este revendicarea a ceva proclamat ca fiind adevarul perfect, nu cu convingerea unui om de stiinta, ci cu aceea a unui credincios.    In aceasta acceptiune, „faptele" nu sunt de o importanta centrala pentru opera lui Marx; sunt auxiliare, sustinand concluzii la care s-a ajuns deja in mod independent de ele. In aceste conditii, Capitalul, monumentul in jurul caruia s-a invartit viata de cercetator a lui Marx, ar trebui privit nu ca o cercetare stiintifica a naturii procesului economic pe care intentioneaza sa-l descrie, ci ca un exercitiu de filozofie morala, un pamflet comparabil cu cele ale lui Carlyle sau Ruskin. Este o predica imensa si adesea incoerenta, un atac la adresa procesului industrial si a principiului proprietatii, atac intreprins de un om care a nutrit o ura puternica, dar profund irationala fata de acestea. Fapt destul de curios, nu exista aici un argument central care sa functioneze ca principiu organizator. Initial, in 1857, Marx a conceput lucrarea in sase volume: capitalul, pamantul, salariile si munca, statul, comertul si un volum final despre piata mondiala si criza. Dar autodisciplina metodica de care avea nevoie pentru a duce la bun sfarsit un asemenea plan s-a dovedit a fi peste puterile lui. Singurul volum pe care l-a incheiat (care, fapt confuz de altfel, se concretizeaza in doua volume) nu are practic nici un plan logic; contine o serie de expuneri individuale puse intr-o ordine arbitrara. Filozoful marxist francez Louis Althusser a gasit structura Capitalului atat de confuza, incat a considerat „imperativ" ca cititorii sa ignore partea intai si sa inceapa cu partea a doua, capitolul patru. Alti exegeti marxisti au respins insa cu vehementa aceasta interpretare. De fapt, abordarea lui Althusser nu este de prea mare ajutor. Chiar si sinopsisul lui Engels asupra Capitalului, volumul intai, nu serveste decat la a-i sublinia slabiciunea sau mai curand absenta structurii. Dupa moartea lui Marx, Engels a publicat volumul al doilea pe baza a cinci sute de pagini folio din insemnarile lui Marx, dintre care a rescris un sfert. Au rezultat sase sute de pagini plicticoase si confuze despre circulatia capitalului, in principal pe baza teoriilor economice ale anilor 1860. Volumul al treilea la care Engels a lucrat intre 1885 si 1893, trece in revista to aspectele capitalului care nu fusesera inca atinse, insa nu reprezinta nimic mai mult decat o serie de insernnari, incluzand o arxmie de pagini despre camata, majoritatea notite ale lui Marx."