Amintirile unei nonagenare. Calatoriile mele, scriitorii mei

Descriere

„Într-o carte pe care am tradus-o, un personaj bătrân se simte atât de anonim şi de inconsistent încât, ca să se convingă că există, calcă adânc în straturile de zăpadă, apoi întoarce capul ca să-şi vadă urmele, dovezi că da, există. Eu sunt ferm convinsă că încă exist. Dar, asemenea bătrânului, prin cărţulia de faţă, întorc şi eu capul, să-mi văd urmele.“ (Antoaneta RALIAN) „Juvenilă în spirit, în entuziasme și capacitate de a admira, de o feminitate adorabilă (doar ea e în stare să fugă de pe patul de spital la coafor pentru a-şi sălta moralul), această doamnă cochetă, dar care îşi mărturiseşte vârsta ca pe o victorie, are şi un special simţ al umorului, îndulcitor de amărăciuni, şi un har de povestitoare. Despre vremurile prin care a trecut, dar şi despre cele de azi, despre scriitorii mari pe care i-a cunoscut, despre voiajuri şi întâmplări frumoase, doamna Ralian are o mulţime de istorii prin care ajungi să o cunoşti: o Doamnă seducătoare. Chiar aşa!“ (Adriana BITTEL) Mi-e teamă că o să îmbătrânesc, că o să împlinesc termenii contractului care s-o fi încheiat în cer la naşterea mea, că o să-mi închei misiunea pe pământ (care o mai fi şi asta?) şi că tot n'o să cunosc încă viaţa. Viaţa asta pe care am aşteptat-o în toată tinereţea mea, resemnată în atmosfera clorotică din Roman, resemnată în existenţa anodină din Bucureşti, resemnată în speranţa că va veni, că va izbucni cu tot tumultul ei. Viaţa alături de tine, dragule, dar cu multe călătorii, cu oameni mereu noi şi interesanţi, cu peisaje schimbătoare, cu mări (eu n-am fost încă niciodată pe un vapor)... Vreau să merg în cârciumioarele din Harlem şi să ascult muzică de negri. Aş vrea să fumez opium, îngropată în faldurile unui kimono; vreau să mă îngrop în bibliotecile din Oxford; vreau să rătăcesc o lună întreagă prin Louvre. Vreau să mă plimb cu un iaht, vreau să fiu invitată în manoarul unui baronet care se trage din William the Conqueror şi să-i studiez galeria de armuri, vreau să ascult, în amurg, îndepărtându-ne din ce în ce, serenada unui gondolier. Vreau, vreau, vreau... (din Jurnalul unei femei măritate, 31 decembrie 1949)