Retro. Amorse pentru o fenomenologie a trecutului

Retro. Amorse pentru o fenomenologie a trecutului

Editura
An publicare
2015
Nr. Pagini
352
ISBN
9789735043599

Descriere

Care sunt cauzele care au determinat, în ultimele câteva decenii, declinul lent dar sigur al fenomenologiei? Pe marginea acestei întrebări, volumul de faţă încearcă să schiţeze o „ipoteză“, aplecându-se îndeosebi asupra problemei trecutului şi a situării istorice, aşa cum s-a confruntat cu ele fenomenologia. În ceea ce priveşte modul de tratare, cartea nu este nici o colecţie de eseuri, dar nici un tratat sistematic. Adunând laolaltă o serie de studii aplicate şi câteva colaje de reflecţii mai libere – unsprezece texte cu totul –, ea compune din ele o reţea coerentă de probleme, concepte şi interogaţii, în cuprinsul căreia ideile ce apar drept simpli figuranţi sau personaje secundare într-un text devin numaidecât protagonişti în următorul. Completându-se şi luminându-se reciproc, în virtutea corespondenţelor şi legăturilor transversale dintre ele, din textele de faţă rezultă, în cele din urmă, un adevărat montaj de idei.

Pe aceeași temă

Christian Ferencz Flatz