Visatoarea din Ostende

Descriere

In fiecare dintre povestirile acestui volum, Eric-Emmanuel Schmitt dezvaluie cat de puternic este impactul imaginatiei asupra existentelor noastre. Cinci istorii emotionante conduse magistral de un Prospero modern, care ne conving ca visul este adevarata tesatura din care sunt plasmuite intamplarile de zi cu zi. Pentru a-si vindeca inima ranita, un scriitor se refugiaza la Ostende, pe tarmul anodin si rece al Marii Nordului. Va sta in vila cocheta a Emmei Van A., o fosta frumusete tintuita intr-un scaun cu rotile. Mereu asezata in dreptul ferestrei din salon, Emma pare sa priveasca spre marea schimbatoare, dar ochii ei nu vad decat imagini din trecut. Un trecut in care, marturiseste ea, a trait o iubire aproape imposibila, alaturi de un barbat cu sange princiar. Sa fi fost aceasta femeie fragila capabila de gesturile indraznete, de imbratisarile senzuale pe care le evoca, sau imaginatia ei se hraneste din miile de volume ale bibliotecii din Vila Circe. Alaturi de personajele acestui volum, cititorul va incerca sa distinga evanescentul adevar al unei vieti. Admiratia unui orb care ii este pacient o face pe timida si complexata Stephanie sa se vada cu alti ochi. Pedantul Maurice Plisson nu mai deosebeste casuta idilica unde-si petrece vacanta de teatrul unor misterioase comploturi oculte. Gabrielle de Sarlat descopera dupa 30 de ani de casnicie adevaratul chip al sotului ei, iar femeia cu buchetul asteapta zi de zi un necunoscut, sau poate necunoscutul. Cu mana sigura, autorul schiteaza destinul fiecaruia la hotarul dintre aparenta si esenta, dintre realitate si vis.   ERIC-EMMANUEL SCHMITT s-a nascut pe 28 martie 1960 la Lyon. In 1983 absolva cursurile prestigioasei Ecole Normale Superi-eure cu o diploma in filozofie. Trei ani mai tarziu obtine titlul de doctor in filozofie. Debuteaza in 1991 cu o piesa de teatru, Noaptea la Valognes.   Fragment din volumul de povestiri "Visatoarea din Ostende", de Eric Emmanuel Schmitt "Intorcandu-ma la Emma, am dat peste un detaliu care mi-a servit drept cheie pentru toate usile: deasupra marchizei, era un mozaic din aur si argint cu numele locului: Villa Circe! Se vedea ca fusese adaugat dupa constructia cladirii. Totul devenea limpede: Homer era matricea! Ernma isi tesuse episoadele avand ca punct de plecare autorul preferat. Intalnirea ei cu Guillaume anuntata de un vis premonitor era transpunerea celei dintre Ulise si Nausicaa, tanara care descopera un barbat pe malul apei. Daduse vilei numele de Circe ca sa se identifice mai bine cu nimfa din Odiseea care-si punea in aplicare siretlicurile magice asupra barbatilor. Detesta femeile care tricoteaza sau tes, acele Penelope care asteptau intoarcerea atat de intarziata a lui Ulise. Cat despre meniul retetelor erotice, ele erau inspirate de Grecia antica. In concluzie, Emma isi croise pretinsele amintiri dupa tiparul amintirilor ei literare. Ori isi batuse joc de mine, ori era o mitomana. In ambele cazuri, tinand cont de infirmitatea ei - ascunsa era evident ca falsificase adevarul. Am impins usa de la intrare, hotarat sa-i dovedesc ca nu ma lasam tras pe sfoara. Dar, de indata ce am ajuns in fata siluetei firave ce privea golful din scaunul cu rotile rulant, enervarea mea s-a domolit. Am fost napadit de un sentiment de mila duioasa. Avea dreptate Gerda cand spunea "biata de ea" despre matusa ei. Nefericita asta n-a fost obligata sa munceasca ca sa-si duca viata, dar ce viata a putut trai cu acest corp - placut, indiscutabil - umilit de infirmitate? Cum sa n-o ierti ca s-a folosit si ea de ce-i mai ramanea, imaginatia, ca sa evadeze, sau sa-si imbogateasca existenta? Si cu ce drept i-as reprosa eu, un romancier, improvizatia poetica? M-am apropiat. Ea tresari. Imi zambi si-mi arata cu degetul un scaun. M-am asezat in fata ei si am intrebat-o. - De ce nu scrieti toate astea? E atat de palpitant. Scrieti o carte, schimbati toate numele si numiti-o "roman". Se uita la mine de parca discuta cu un copil. - Eu nu sunt scriitoare. - Cine stie? Ar trebui sa incercati."