Virusologie, bacteriologie şi parazitologie pentru asistenţi medicali
Descriere
Medicina este un domeniu aflat într-o continuă schimbare, prin experienţa clinică şi studiile care lărgesc mereu orizontul de cunoaştere. Cartea de faţă îi oferă viitorului asistent medical oportunitatea însuşirii unor noţiuni de bază din domeniul medicinei de laborator, la care se adaugă modalităţile de prevenire şi combatere a bolilor infecţioase, precum şi posibilităţile actuale de tratare a acestora. Lucrarea comprimă şi integrează informaţii importante din domeniul virusologiei, bacteriologiei, parazitologiei, micologiei şi imunologiei, fiecare dintre aceste ramuri cunoscând o dezvoltare independentă remarcabilă în ultimele decade. Întregul material respectă programa de pregătire a asistenţilor medicali, adresându-se tuturor elevilor şcolilor sanitare, indiferent de specialitate.