Capela excomunicaţilor

Capela excomunicaţilor

Editura
An publicare
2010
Nr. Pagini
228
ISBN
9789735027940

Descriere

Volum câştigător al Concursului de Debut Literar UniCredit (secţiunea proză scurtă), ediţia a III-a, 2010 „Stranii distopii, teorii şi conspiraţii istorice şi Sci-Fi (lozofice), alternând tehnologia cu livrescul în cheie absurd-fantastică, totul scris alert şi dens, cu ingeniozitate imaginativă şi bogăţie lexicală. Personaje misterioase şi periculoase, situate mereu la limita dintre geniu şi nebunie, dintre patologie şi vizionarism, construiesc scenarii speculative în care lumea este, cel mai adesea, în pericol. Fiecare ficţiune asigură posibilităţi catastrofice şi o cantitate apreciabila de nelinişte.“ (Marius CHIVU, Dilema veche) „După ce am citit Capela excomunicaţilor, am avut o clipă de panică: nu cumva sunt texte ale vreunui maestru străin de care eu n-am auzit încă? L-am întrebat şi pe autor dacă e el sau altul («Eşti tu, Horaţio, sau eu nu-s eu?», vorba lui Hamlet) şi s-a dovedit, sau aşa cel puţin afirmă Adrian Buzdugan, că e chiar el! Cartea sa de proză scurtă, excelentă, cred eu, merită toată atenţia din partea cititorilor, dar şi a editorilor.“ (Nicolae PRELIPCEANU, Viaţa Românească)

Pe aceeași temă

Adrian Buzdugan

Adrian Buzdugan

Adrian Buzdugan

Adrian Buzdugan,Adrian Buzdugan

Dorina Buzdugan,Adriana Gheorghișor,Amalia Sigmirean,Necunoscut