Furor
Descriere
Moartea misterioasă a unui cercetător neurolog... Masacrarea unor soldaţi germani în Sudan... Secretul mortal al memoriei omeneşti... Un thriller de ultimă generaţie, inspirat evident de mult hulitul proiect MKULTRA, declanşat de CIA în anii '50-'60, în scopul de a se obţine manipularea comportamentului uman, atât cu ajutorul unor substanţe chimice, cât şi prin "spălarea creierului". Acţiunea se desfăşoară având drept fundal oraşul München şi mediul studenţesc bavarez, bine cunoscute de autor, care nu se sfieşte să prezinte unele contraste sociale, insinuând astfel şi o notă critică. Romanul respectă tradiţionala reţetă pentru un thriller de succes, având de toate: o foarte primejdioasă şi misterioasă conspiraţie, în vâltoarea căreia eroul se pomeneşte prins, colegi romantici gata să îi sară în ajutor, o dragoste la prima vedere ce se înfiripă la căpătâiul unui mort, urmăriri, mesaje codificate şi decodificate de tineri moderni, adevăraţi hackeri, suspans şi... happy-end.