Marsilio Ficino (1433-1499) si problemele platonismului in Renastere

Descriere

Traducere de Dan Petrescu   Marsilio Ficino (1433-1499) si problemele platonismului in Renastere este lucrarea de diploma sustinuta de Ioan Petru Culianu, in sesiunea din iunie 1972, la Facultatea de Limbi Romanice, Clasice si Orientale a Universitatii din Bucuresti, lucrare coordonata de Nina Facon. Se intelege ca o teza de licenta care tintea aproprierea unei filosofii vazute ca mintuiresi considera arta ca forma a experientei interioare nu putea trece neobservata in anii dominantei unei vulgate marxiste. Stigmatizat ca „mistic” si interzis de la publicare inca din 1970, cu un volum oprit de cenzura si probabil dat la topit in 1971, dupa „tezele din iulie”, Culianu avea sa-si vada refuzat, prin interventia omniprezentului „capitan Ureche” si a antenelor sale, si postul de la catedra de italiana, pentru care avea recomandarile profesorilor sai. Plecat in exil pe 4 iulie 1972, Culianu isi va continua insa, asa cum isi dorise, cercetarile asupra Renasterii si a imaginarului ei, devenind unul dintre autorii care au schimbat, in secolul XX, paradigma studiilor renascentiste, prin cartea sa din 1984 Eros si magie in Renastere. 1484.   „Studiind scoala lui Ficino, am incercat sa atingem pe departe doua scopuri: – sa cunoastem problematica unei filosofii intelese ca soteria si indreptate catre om si catre relatiile lui cu sine insusi si cu cosmosul; – sa cunoastem formele constiintei imaginative din Renastere si rata de schimb dintre filosofie si arta. Lucrarea de fata, foarte restrinsa, ramine nucleul unor preocupari pe care speram sa le putem dezvolta, prospera fortuna, in viitor. Ne-am oprit, de-a lungul drumului ce duce de la Platon la Meister Eckhart, si in unele locuri a caror alegere a fost, pina la un punct, subiectiva. In general, nu am repetat trasaturile care se regasesc la toti ginditorii studiati, ci am incercat sa distingem ceea ce a fost personal la ei. Dar fondul le este comun: reabilitarea omului nu ca indreptat spre pieritor, ci spre etern.” (Ioan Petru Culianu)