Fenomenologia spiritului

Descriere

    Filosofia se citeste greu, cere timp si instructie speciala. Marile creatii filosofice comunica, in principiu, idei simple, dar redate in structuri tematice si sisteme argumentative complicate. Va propunem, ca experiment intelectual, o formula de comunicare mai prietenoasa, care asigura un acces direct si precis la marile doctrine filosofice. Intre acestea, gandirea hegeliana se contureaza ca o piatra de hotar. Autorul insusi a dorit ca scrierea lui sa nu semene cu nimic din ceea ce fusese conceput anterior, recunoscand totodata, fara ezitare, influentele posibile. Va oferim, in debutul seriei Filosofie, chintesenta Fenomenologiei spiritului, in prezentarea lui Dragos Popescu, cercetator la Institutul de Filosofie si Psihologie al Academiei Romane.      Fragment din volum:       „V. Certitudine adevar al ratiunii        „Ratiunea este certitudinea constiintei de a fi orice realitate: in acest fel enunta idealismul conceptul ratiunii” (FS 140; PhG 133).     Aceste cuvinte hegeliene trimit din nou la identitatea de mai sus, Eu = Eu. Prin constiinta-de-sine, aceasta identitate era ferm stabilita. Constiinta-de-sine se opunea cu ea lumii lucrului independent, pe care-I nega. Acum, ca certitudine de a fi orice realitate, caracterul negativ al constiintei-de-sine dispare. Constiinta-de-sine se afirma pe sine gandind. Ca ratiune, „gandirea sa este realitatea insasi" (FS 140; PhG 132), ceea ce inseamna ca o comportare negativa (pentru sine) fata de lume lasa locul acceptarii subsistentei lumii ca adevar si prezenta.     Mai sus I-am amintit pe Fichte si modul in care el instituia identitatea in cauza, despre care Hegel spune aici ca este o pura asigurare (si nu o demonstratie, o parcurgere a drumului constiintei, din care sa reiasa ca lucrurile stau asa cum suntem asigurati ca stau, adica tocmai sarcina „Fenomenologiei spiritului”). Insuficienta  idealismului lui Fichte consta in apelul pe care el il face la constatarea identitatii. Ratiunea trebuie sa faca sa reiasa identitatea din miscarea proprie, pentru ca, prin apelul ei, „sanctioneaza adevarul celeilalte certitudini, anume ca pentru mine exista un altul" (FS 141; PhG 134). Hegel anticipeaza obiectii care s-au si adus de fapt idealismului de pe diferitele „trepte" ale spiritului pe care constiinta a ajuns.     Pentru idealism, Eul este simpla categorie. Nu o categorie de tip kantian, „mod nedeterminat al existentului in genere" (FS 142; PhG 134), despre care am avut ocazia sa vorbim mai sus, cand am vazut ca Eu gandesc kantian (care poarta in „Critica ratiunii pure” numele de „principiu suprem al aperceptiei pure") lega reprezentarile de constiinta. Fiecare reprezentare revine acolo unui concept, sau unei categorii a intelectului. De aceea Hegel vorbeste aici despre categorie.”