Distanta dintre noi

Descriere

Doi frati, o singura tragedie. Doua civilizatii, o singura viata. Un trecut de cosmar, o revolutie, o iubire ce trece dincolo de moarte, un roman despre distanta dintre oameni si lumi si despre imposibila apropiere. Din anii ’60 si pana in prezent, din India in America, de la o generatie la alta, povestea unei familii se scrie intr-o carte ce poarta amprenta inconfundabila a scriitoarei Jhumpa Lahiri, castigatoare a Premiului Pulizer. Cea mai buna carte a lui Lahiri. Nelinistitoare si generoasa. Tulburatoare si, de asemenea, satisfacatoare. - The New York Review of Books Un roman memorabil si puternic… Cu Distanta dintre noi, literatura lui Lahiri ajunge la mare inaltime. - USA Today Inclusa in: Top TIME cele mai bune romane, Top USA Today cele mai bune carti; Top People cele mai bune zece carti; Top Good Reads cele mai bune carti; Top 10 Apple Fragment din volumul "Distanta dintre noi" de Jhumpa Lahiri:       „In luna martie a acelui an, cand un dijmas din Naxalbari a incercat sa are pamantul de pe care fusese alungat abuziv, proprietarul a tocmit batausi care sa-l aranjeze. Acestia i-au luat plugul si juncanul. Politia a refuzat sa intervina.     Au urmat actiuni vindicative din partea unor grupuri de dijmasi. Ei au inceput sa dea foc titlurilor si inscrisurilor prin care fusesera inselati si sa ocupe cu forta pamanturile.     Nu era prima oara cand taranii din provincia Darjeeling se revoltau. Dar de data asta tacticile adoptate erau tactici de lupta. Purtau arme primitive si steaguri rosii, strigau Traiasca Mao Zedong.     Doi comunisti bengalezi, Charu Majumdar si Kanu Sanyal, ajutau la organizarea revoltei. Crescusera in orase de pe langa Naxalbari. Se cunoscusera in inchisoare. Erau mai tineri decat majoritatea liderilor comunisti din India — oameni nascuti pe la sfarsitul secolului al XIX-lea. Majumdar si Sanyal ii dispretuiau pe liderii aceia. Ei erau disidenti ai PCI-M.     Cereau drepturi de proprietate pentru dijmasi. Le spuneau taranilor sa lucreze pamantul pentru ei insisi. Provenit dintr-o familie de mosieri si fiu de avocat, Charu Majumdar renuntase la facultate. In ziare, fotografiile infatisau un barbat plapand, cu fata osoasa, nas coroiat si par stufos. Suferea de astm si era teoretician al marxism-leninismului. Unii dintre batranii comunisti ziceau ca e nebun. In vremea cand a izbucnit revolta, desi nu avea nici cincizeci de ani, se imbolnavise de inima si era tintuit la pat.     Kanu Sanyal avea treizeci si ceva de ani si era discipol al lui Majumdar. Era brahman si invatase dialectele tribale. Refuza ideea de a avea proprietati. Era devotat saracilor de la tara.     Cum revolta se raspandea, politistii au inceput sa patruleze regiunea. Impunand starea de asediu, facand arestari la intamplare.     Guvernul din Calcutta a apelat la Sanyal. Sperau ca el ii va convinge pe tarani sa se predea. La inceput, dandu-i-se asigurari ca nu va fi arestat, s-a intalnit cu ministrul impozitelor. A promis ca va media o negociere. In ultimul moment a dat inapoi.     In luna mai s-a anuntat ca un grup de tarani, barbati si femei, a atacat cu arcuri si sageti un inspector de politie, omorandu-l. A doua zi, politia locala s-a confruntat in strada cu o multime agitata. O sageata l-a nimerit in brat pe unul dintre sergenti si oamenilor li s-a cerut sa se imprastie. Dar au ramas pe loc si politia a tras focuri de arma. Unsprezece persoane au fost ucise. Opt dintre ele erau femei.        Noaptea, dupa ce ascultau la radio, Subhash si Udayan discutau despre ce se intampla. Fumand pe ascuns dupa ce parintii lor plecau la culcare, stateau la masa de studiu, cu o scrumiera intre ei.     Crezi ca a meritat? a intrebat Subhash. Actiunea taranilor?     Bineinteles ca a meritat. S-au rasculat. Au riscat tot. Oameni care nu au nimic. Oameni pe care cei de la putere nu fac nimic sa-i protejeze.     Dar va folosi la ceva? Ce rost are sa te ridici cu arcul cu sageti impotriva unui stat modern?”