Singuratatea matematicianului

Descriere

Unii se vor apropia de el curiosi si il vor intreba cu ce se ocupa. Cum sa le spuna in doar cateva cuvinte? Ca se ocupa cu studiul numerelor si al figurilor geometrice? Dar asta, pe langa faptul ca e un lucru depasit, naste suspiciunea. Sunt numerele sau figurile geometrice la fel de reale ca animalele din zoologie sau planetele din astronomie? Daca le spune ca lucreaza cu abstractiuni, deci cu fictiuni, or sa inteleaga ca asta il indeparteaza si mai mult de realitate. Cand de fapt, pentru matematica, fictiunea e mult mai precisa decat realitatea, pentru ca acolo lucrurile nu mai sunt simple individualitati, ci ajung sa reprezinte o categorie. E foarte posibil ca matematicianul sa taca, pentru ca nu e usor lucru sa le explice de ce metafora are un rol acolo unde cei mai multi sunt obisnuiti sa vada doar retete de rezolvare. Vor mai fi cativa care vor veni sa il complimenteze. Nu pentru ca ar sti cine e el de fapt, ci pentru ca il respecta asa cum respecti ceea ce nu intelegi, dar simti ca are putere. Ii vor pune poate cateva intrebari, asteptand solutii. Doar ca, pentru a raspunde, matematicianul va transforma problema in limbajul specific lui, riscand sa ramana si de aceasta data singur. "Matematicianul fara inima", cu care cei mai multi dintre noi am crescut prin scoli, stie ce inseamna sa fii singur. Ca sa vezi. Cine s-ar fi gandit? Eu una as fi continuat sa-l ignor linistita (si sa ma tem de el) daca nu as fi ajuns sa-l cunosc pe Solomon Marcus. Intalnirea cu el a fost o baie in bine. Candva intre Craciun si Anul Nou, in 2008, Marcus s-a trezit cu titlul discursului de receptie in minte. Nu apucase sa-l tina inca la Academie, asa cum e obiceiul pentru fiecare membru nou intrat, chiar daca de la alegerea sa ca membru titular al Sectiei de Matematica trecusera sapte ani. Dar dintr-o data, totul a devenit foarte clar. Discursul avea sa se numeasca Singuratatea matematicianului, pentru ca stia ca matematicianul traieste, mai puternic decat orice alt om de stiinta, singuratatea. V-as putea spune ca l-a scris in trei luni, dar n-ar fi tocmai precis. De fapt, pentru acest text s-a pregatit o viata intreaga. A inceput cu geometriile neeucludiene. In vara dinaintea bacalaureatului, a citit dintr-o carte: "Numim punct ceea ce nu are parti. Numim dreapta ceea ce nu are grosime." si-a spus apoi "Uite, domne, cat de frumoasa poate sa fie matematica. De ce nu mi-am dat eu seama in atatia ani? Inseamna ca matematica asta traieste o drama, daca natura ei reala este tinuta ascunsa atata vreme, daca nu poate sa comunice." Poate ca, daca nu ar fi fost indragostit de literatura si de filozofie, nu ar fi ajuns sa scrie nici Singuratatea matematicianului, nici sa vorbeasca de peste 60 de ani despre problemele educatiei; poate ca daca nu ar fi devenit interesat de lingvistica sau de semiotica, ar fi ales tacerea si nu ar fi incercat sa ne faca sa intelegem cine este el de fapt. Apoi, daca nu l-ar fi pasionat biologia, informatica teoretica sau teatrul, n-ar fi putut sa ne convinga ca matematica nu are astampar, ca e in toate si ca ea inseamna in primul rand un mod de gandire. Nu chei de rezolvare, ci o apropiere tacita de poezie. Isi pusese in gand sa incheie cu o poezie discursul, dar nu stia limpede pe care s-o aleaga. S-a oprit la Serghei Esenin pana la urma. A incheiat asa: "Te-am trait sau te-am visat doar, viata? / Parca pe un cal trandafiriu / Vesel galopai de dimineata." si a lasat deoparte versul dinainte: "In dorinti incep zgarcit sa fiu". Pentru Marcus, asta nu se aplica. Una din dorintele lui e ca tot mai multi sa schimbe fata schimonosita a matematicii in una senina si calda. Va dati seama cati copii, inca la scoala sau demult crescuti, pot fi salvati de aceasta carte?