Muntele vrajit

Descriere

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura O capodopera a literaturii secolului XX, Muntele vrajit strange intr-o adevarata fresca intelectuala toate fortele ce actioneaza asupra omului modern. Thomas Mann descrie in romanul sau societatea europeana de dinainte de Primul Razboi Mondial, o lume bolnava ce se indreapta catre o catastrofa. Ce v-as putea spune despre aceasta carte si despre felul in care ar trebui ea citita? Cred ca modul deosebit in care este construita compozitia ei face ca placerea lecturii sa fie mai mare si mai profunda cand o citesti a doua oara - asa cum si muzica trebuie sa-ti fie cunoscuta ca s-o poti savura cu adevarat. - Thomas Mann Autor recomandat de George Banu in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti". Fragment din roman: "Suspect politic! In ritmul obisnuit al zilelor intervenira schimbari: mai intai veni o duminica, o duminica, in care sosi o orchestra, pe terasa, ceea ce se intampla la fiecare paisprezece zile si se intampla si acum, in cea de-a doua jumatate a saptamanii in care sosise Hans Castorp. Venise marti, asadar, era a cincea zi dupa, nemaipomenita furtuna si acea intoarcere a iernii — o zi primavaratica, gingasa si proaspata, cu nori albi pe cerul de un albastru-deschis si cu lumina potolita, a soarelui pe povarnisuri si in vale unde reaparuse verdele estival potrivit sezonului, caci zapada fusese osandita sa se topeasca repede. Era evident ca fiecare se silea sa tina seama si sa, dea importanta acestei duminici; administratia si pacientii se ajutau intre ei cu sarguinta. Chiar la ceaiul de dimineata, se servise cozonac cu migdale, in dreptul fiecarui loc de la masa, era asezat un paharel cu cateva flori, garoafe salbatice sau chiar bujori de munte, pe care domnii si le puneau la butoniere (procurorul Paravant din Dortmund isi pusese fracul si o vesta, cu picatele), toaletele doamnelor erau de-o eleganta sarbatoreasca si diafana, — doamna Chauchat aparu la micul dejun intr-o rochie de dimineata din dantela, cu maneci scurte, pe care o puse acum pentru prima oara, izbind cu zgomot usa de sticla, privind sala si prezentandu-se cu o oarecare gratie inainte de-a se indrepta cu pasi tiptili catre masa ei, iar aceasta rochie de dimineata o prindea atat de bine, ca vecina lui Hans Castorp, profesoara de la Konigsberg, se arata intru totul entuziasmata, — ba chiar si perechea barbara de la masa rusilor de rand tinuse socoteala, de ziua inchinata Domnului, adica barbatul isi schimbase bluza de piele cu un veston scurt si paslarii cu niste ghete, iar ea, ce-i drept, avea pentru ziua aceasta, sub esarfa de pene ponosite, o bluza de matase verde cu guleras de dantela... Hans Castorp incrunta din sprancene cand ii zari, apoi pali, adica avu o comportare la care atmosfera de aici il indemna destul de des. Concertul incepu imediat dupa a doua gustare de dimineata: diferite instrumente de suflat de alama si de lemn se gaseau acolo si cantau, alternand arii usoare sau mai serioase, pana la ora pranzului. In timpul concertului, cura de odihna nu mai era absolut obligatorie. Fireste, cativa se delectau ascultand de pe balcoane aceasta muzica incantatoare, dar si in pavilionul din gradina erau cateva scaune ocupate; insa majoritatea pacientilor stateau pe terasa acoperita, la micile mese albe, pe cand grupul petrecaretilor, gasind ca este prea corect sa stea pe scaune, ocupa treptele de piatra care duceau spre gradina, fiind cu totii foarte binedispusi; erau bolnavii tineri, domni si domnisoare, dintre care Hans Castorp ii cunostea pe cei mai multi fie dupa nume, fie dupa infatisare. Printre ei se aflau atat Hermine Kleefeld, cat si domnul Albin care se invartea cu o cutie mare si inflorata, plina, cu ciocolata, invitand pe toata lumea sa se serveasca, in timp ce el insusi nu manca deloc, in schimb fuma tigari cu cartonul aurit, afisand o mutra provocatoare; printre altii mai erau tanarul buzat din Clubul jumatatilor de plamani, domnisoara Levi, slaba, si cu obrazul de culoarea fildesului, un tanar blond-cenusiu pe care-l strigau cu numele de Rasmussen si care din pricina ca avea incheieturile slabe lasa sa-i spanzure mainile ca niste aripioare de peste in dreptul pieptului, doamna Salomon din Amsterdam, o femeie imbracata in rosu (...)"