Opere esenţiale, vol. 10 – Eseuri de psihanaliză aplicată
Descriere
Acest volum din seria operelor lui Freud reuneste eseurile dedicate aplicării psihanalizei la literatură şi arta plastică. Posibilitatea hermeneuticii psihanalitice este asigurată de omniprezenţa inconştientului în viaţa omului, inclusiv la nivelul culturii majore. Afirmaţia lui Tudor Vianu că interpretarea freudiană la Regele Lear "dă adâncime şi parcă o frumuseţe nouă tragediei lui Shakespeare" este valabilă şi pentru celelalte încercări ale volumului. Figuri mari ale culturii, cum ar fi Dostoievski, Michelangelo, Leonardo da Vinci, Goethe şi creaţiile lor apar într-o lumină neaşteptată din perspectivă psihanalitică.
Despre autor
Sigmund Freud a fost un medic neuropsihiatru austriac de etnie evreiască, fondator al școlii psihologice de psihanaliză. Principalele teorii ale acestei școli sunt fondate pe următoarele ipoteze:Dezvoltarea umană este înțeleasă prin schimbarea zonei corporale de gratificare a impulsului sexual.