Opere esenţiale, vol. 5 – Studii despre sexualitate

Opere esenţiale, vol. 5 – Studii despre sexualitate

Editura
An publicare
2010
Nr. Pagini
384
ISBN
9789737073358

Descriere

Câţi dintre cei care aplică psihanalizei eticheta de pansexualism au citit la sursă ideile lui Freud? Acestora, dar şi celor care nu au prejudecăţi, volumul al VI-lea le pune la dispoziţie textele esenţiale dedicate de întemeietorul psihanalizei sexualităţii şi rolului pe care îl joacă în viaţa psihică sănătoasă şi maladivă. Centrul volumului îl constituie, fără îndoială, "Trei eseuri asupra teoriei sexualităţii", unde este expusă pe larg şi cu deplină claritate concepţia lui Freud asupra sexualităţii infantile, concepţie corelativă unor termeni psihanalitici fundamentali, cum ar fi inconştient, refulare, complex Oedip, fixaţie, conflict psihic inconştient etc. De asemenea, probleme de interes foarte larg – psihologia vieţii amoroase, sexualitatea feminină, educaţia sexuală a copiilor – îşi găsesc aici tratarea psihanalitică.

Pe aceeași temă

Sigmund Freud