Arta de a avea intotdeauna dreptate

Descriere

Stratagema I Opinia adversarului trebuie extinsa peste limitele ei naturale, ea trebuie interpre tata cat se poate de general, intr-un sens cat mai larg, ba chiar exagerata; opinia proprie trebuie luata, in schimb, in sensul cel mai precis, restrangand-o la limite cat se poate de stramte: caci cu cat mai generala este o opinie, cu atat mai atacabila este ea. Stratagema a VIII-a Adversarul trebuie infuriat: caci astfel el nu mai este capabil sa judece corect si sa profite de ascendentul pe care-l are, eventual, asupra noastra. Il putem infuria fiind pur si simplu impertinenti, sacaindu-l si fiind in chip vadit nedrepti cu el. Stratagema a XIV-a O stratagema impertinenta este sa procla mam teza noastra ca fiind demonstrata - vazand ca suita de intrebari puse adversarului a atras raspunsuri defavo rabile tezei -, in ciuda oricarei evidente, si sa tri umfam pur si simplu. Daca adversarul este timid sau prostanac, iar noi insine nu ducem lipsa de neobrazare si, in plus, avem si o voce rasunatoare, atunci sansele de izbanda sunt mari. Stratagema XXI In cazul in care adversarul recurge la un argument superficial sau sofistic, pe care-l sesizam de indata, putem, desigur, sa-l contracaram aratand peni bilul si superficialitatea argumentului; dar mai bine este sa raspundem printr-un contraargument la fel de superficial si sofistic, pentru a-l putea putea pune in incurcatura. Caci nu adevarul e important, ci cine castiga.     Fragment din volumul "Arta de a avea intotdeauna dreptate" de Arthur Schopenhauer:     “Ceea ce numim, de regula, opinie comuna este, la o privire mai atenta, doar parerea a doua sau trei persoane; iar de acest lucru ne convingem de indata ce intelegem modul in care se nasc astfel de opinii general valabile. Ne dam seama ca, la origine, au fost doar doi sau trei oameni care au afirmat, au enuntat sau au acceptat o astfel de opinie, dupa care ceilalti au avut bunavointa de a crede ca cei dintai au verificat riguros validitatea ei: bazandu-se pe prejudecata ca primii au fost competenti, au venit apoi alti cativa care au acceptat opinia; acestia au fost crezuti de multi altii care, din lene, au preferat sa creada, decat sa verifice pe indelete. Astfel, numarul adeptilor lenesi si creduli a crescut de la zi la zi: caci, daca, la inceput, multi si-au dat acceptul pentru opinia respectiva, atunci cei ce li s-au alaturat ulterior au considerat ca acest lucru nu s-ar fi intamplat, daca temeiul acelei opinii n-ar fi fost adevarat. Ceilalti au fost apoi constransi sa accepte opinia care trecea deja drept comuna, pentru a nu fi considerati spirite recalcitrante, care se ridica impotriva opiniilor unanim acceptate - tineri impertinenti, care vor sa fie mai destepti decat tot restul lumii. Din acest moment, a devenit o obligatie sa-ti exprimi adeziunea, iar putinii care erau in stare sa judece au fost nevoiti sa taca: iar cei ce au voie sa vorbeasca sunt oameni care, nefiind capabili sa emita judecati si opinii proprii, devin ecoul opiniilor altora si nimic mai mult. Chiar si asa, ei sunt cu-atat mai zelosi si mai intoleranti in a apara acele opinii. Caci ceea ce urasc ei mai mult si mai mult la cel ce gandeste altfel decat ei nu e atat opinia contrara, cat cutezanta de a vrea sa judece el insusi. Asa ceva ei n-ar intreprinde niciodata si sunt constienti, in secret, de acest fapt. - Pe scurt, foarte putini pot gandi, dar toti vor sa aiba opinii: ce altceva le mai ramane [celor multi], decat sa preia ca atare judecati gata facute de altii, ei insisi neputand sa le faca? - Iar daca lucrurile oricum stau asa, ce mai conteaza vocea a o suta de milioane de oameni?”