Peter Pan.Repovestire după romanul lui J.M.Barrie
Descriere
Familia Darling ducea o viaţă normală şi fericită într-un colţ al Angliei – asta, până la apariţia lui Peter Pan. Peter fugise de acasă, fiindcă nu voia să crească. De atunci, îşi ducea traiul alături de băieţii pierduţi şi de zâne, pe o insulă numită Ţara de Nicăieri. Într-o noapte, Peter Pan şi zâna lui, Tinker Bell, aterizează în dormitorul copiilor Darling pentru a-şi recupera umbra. Băiatul îi convinge pe Wendy şi pe fraţii ei să zboare cu el în Ţara de Nicăieri. Urmaţi-i în uimitoarele lor aventuri! Veţi da peste o bandă de piraţi, peste Hook, căpetenia lor, şi chiar peste un… crocodil uriaş.Asemeni inițiativei generoase și vizionare din anul 1895 când, sub domnia Regelui Carol I și prin efortul folcloristului Dumitru Stăncescu și al editorului Carol Müller, a fost pusă temelia colecției de carte „Biblioteca pentru toți“, astăzi, Curtea Veche Publishing vine, altruist și inspirat, în ajutorul copiilor și tinerilor țării.Numărul cititorilor de carte a scăzut îngrijorător în România ultimelor două decenii. Tot mai puține volume ajung în mâinile copiilor și adolescenților, tot mai puține titluri se așază în biblioteca de familie a contemporanilor noștri.La fel ca primii noștri Suverani, Carol I și Elisabeta, care erau absolut convinși de nevoia de carte pentru prosperitatea națiunii, Familia Regală a României de astăzi crede că ignorarea cuvântului tipărit între copertele cărții este o vulnerabilitate a națiunii și a patriei.Părinți, aduceți cartea aproape de copiii voștri! Așa cum au nevoie de iubire, de soare și de familie, cei mai mici români au nevoie de cărți, pentru a se întregi, ca oameni.Principele Radu al României