Cei sapte nebuni

Descriere

Erdosain, protagonistul romanului Cei sapte nebuni (1929), este un erou existentialist, care strabate strazile din Buenos Aires „cu moartea in suflet“, constient de „zadarnicia de a trai fara iluzii“. Este un inventator care, impreuna cu Astrologul, viseaza la o societate noua, care nu se poate baza decat pe minciuna, caci „oamenii nu se cutremura decat cu minciuni“. O societate in care isi vor gasi locul genii apocrife, literati de tejghea, inventatori de cartier, profeti de parohie, oameni politici de cafenea, filosofi de centre recreative, cruciati ai furculitei si mistici ai oalei. Insa, din pacate, societatea aceasta fictiva seamana prea mult cu cea in care traim; dupa cum ne avertizeaza autorul, „in realitate se intampla la fel si nimeni nu condamna“. Astrologul nu face decat „sa aplice un principiu vechi pus in practica de toti escrocii si reorganizatorii omenirii.“ Roberto Arlt (1900‑1942) a fost un prozator, dramaturg, ziarist si inventator argentinian, fiind considerat primul scriitor modern in Argentina. Scriitori ca Ricardo Piglia sau Roberto Bolano i‑au fost discipoli, iar Julio Cortazar il recunostea ca maestru. S‑a remarcat ca precursor al teatrului social si al existentialismului. Unele dintre operele sale (Trei sute de milioane, Saverio cel crud, Cei sapte nebuni, Jucaria furioasa) au fost adaptate cinematografic. Fragment din carte: "Daca i-ar fi spus cineva lui Erdosain ca peste cateva ore va pune la cale asasinarea lui Barsut si va asista aproape impasibil la fuga sotiei sale, nu l-ar fi crezut. A ratacit toata dupa-amiaza. Simtea nevoia sa fie singur, sa uite de vocile umane si sa se rupa de tot ce il inconjura, de parca ar fi fost un strain intr-un oras in a carui gara a pierdut trenul. A hoinarit de-a lungul portiunilor solitare ale strazilor Arenales si Talcahuano, pe la colturile strazilor Charcas si Rodriguez Peria, la raspantiile de pe Montevideo si Avenida Quintana, nazuind la spectacolul acelor locuri magnifice ca arhitectura si interzise pentru totdeauna amaratilor. Picioarele lui, pe trotuarele albe, faceau sa trosneasca frunzele cazute ale platanilor in vreme ce isi implanta privirea in ovalele de sticla ale ferestrelor imense, unde tremura albeata perdelelor dinauntru. Aceea era alta lume in orasul nelegiuit pe care il cunostea el, alta lume, pentru care acum ii batea inima cu palpitatri lente si greoaie. Oprindu-se, observa garajele luxoase ca patenele si verzile panasuri ale chiparosilor in gradinile aparate de ziduri cu cornise dintate, sau zabrele groase, in stare sa stavileasca avantul unui leu. Tulpinile de roiba rosie serpuiau printre ovalele plantate cu verdeata. Cate o guvernanta cu toca gri se plimba pe alei. Iar el datora sase sute de pesos si sapte centavos! Contempla indelung balustradele ale caror rotunjimi de aur scanteiau in balcoanele negre, ferestrele vopsite in culoarea gri perla sau lapte manjit de cateva picaturi de cafea, geamurile a caror grosime pesemne ca facea imaginea trecatorilor sa para apoasa. Perdelele de voal, atat de usoare ca numele trebuie sa le fie la fel de frumoase ca geografia tarilor indepartate. Ce diferita era, probabil, dragostea in spatele tulurilor care umbresc lumina si domolesc sunetele!... Cu toate acestea, el datora sase sute de pesos si sapte centavos. Si vocea farmacistului ii repeta acum in urechi: — Ai dreptate... Lumea e plina de „natafleti", de amarati, dar... cum sa o indrepti?... In ce fel sa le arati adevarurile sfinte celor ce nu au credinta?... Suferinta, ca unul dintre arbustii a caror dezvoltare se accelereaza cu electricitatea, ii crestea in adancul pieptului, urcandu-i pana in gatlej. Stand pe loc, cumpanea ca fiecare parere de rau e o bufnita care sare de pe o ramura a nefericirii lui pe alta. El datora sase sute de pesos si sapte centavos si, chiar daca ar fi vrut sa uite punandu-si nadejdea in Barsut sau in Astrolog, gandurile i se bifurcau catre o strada intunecata. Siruri de lumini pareau sa se sprijine pe cornise. Jos umplea sertarul strazii o ceata de praf. Dar el se indrepta spre tara bucuriei, ignorand Limited Azucarer Company. Ce facuse cu viata lui? Era sau nu timpul sa se intrebe? Si cum putea sa mearga, din moment ce trupul ii cantarea saptezeci de kilograme? Ori era o fantoma, o fantoma care-si amintea intamplari de pe pamant? "