Scoala de fotografie. Compozitia
Descriere
O fotografie este interpretarea personală a unui eveniment sau a unei scene, este expresia unei povești. Prin urmare, baza unei fotografii bune este compoziția, sau felul în care tu – fotograful – pui laolaltă tot ce încerci să comunici și creezi un tot unitar. În esență, compoziția se referă întotdeauna la subiect, la poziționarea lui și la cum îl putem plasa în centrul atenției. Condiția de bază a unei compoziții bune este alegerea inspirată a subiectului; fără o idee clară a ceea ce vrei să surprinzi, nu vei putea crea o fotografie puternică, izbitoare. Un alt element esențial este alegerea fundalului – acesta trebuie să stabilească o anumită legătură cu subiectul, să-l pună în valoare și să creeze o anumită tensiune. În acest sens, geometria joacă un rol extrem de important în crearea unei compoziții bune. Învață să pui în valoare felul în care interacționează liniile și formele, cu ajutorul unor concepte-cheie, precum regula treimilor și Secțiunea de aur. Fii atent la combinațiile de lumină, umbră, culoare și formă. Aprofundează noțiuni precum distanță focală, profunzime de câmp, spațiu negativ, panning etc. Parcurge principiile prezentate în fiecare secțiune și experimentează cât mai mult. În timp, îți vei descoperi propriul stil și vei învăța să creezi compoziții interesante.