Patologii
Descriere
Membru al trupelor speciale OMON, Egor Tașevski ajunge, ca șef de pluton, pe frontul din apropiere de Groznîi în timpul conflictului ruso-cecen. Departe de modelul dârzului soldat rus, gata oricând să moară pentru patrie, Egor descoperă în experienţa războiului mizeria, rutina, plictisul și dorul de casă. Întâlnirea cu moartea celorlalţi, ruși și ceceni, creștini și musulmani, devine o certitudine a propriei finitudini, iar obsesiile și traumele anterioare (abandonul mamei, moartea prematură a tatălui, presupusa „infidelitate“ a propriei căţele și, mai târziu, a femeii iubite) îi accentuează angoasa. Treptat, Egor ajunge la conștiinţa faptului că, departe de a fi o tabără de cercetași sau o demonstraţie de patriotism, războiul la care participă voluntar este un program intensiv de exterminare a cecenilor, oameni și câini, în numele idealurilor oricărui joc de băieţi și o lecţie de anatomie pentru stomacurile tari, în care privirea aproape știinţifică a soldatului cu kalașnikovul în mână poate fi catalogată ca un simptom al dezumanizării. Însă ce înseamnă să fii uman în vremea Apocalipsei? Cu o luciditate înspăimântătoare și o ironie rafinată, Patologii explorează graniţele umanităţii și raţionalitatea războiului, punând sub semnul întrebării mecanismele politice, valorile societăţii rusești contemporane și, dincolo de toate, capacitatea Rusiei de a-și plânge morţii. „[Zahar Prilepin este] probabil cel mai important scriitor al Rusiei moderne, un critic sensibil și inteligent al situaţiei în care se află propria ţară. Pentru a înţelege Rusia de azi, trebuie să-l înţelegi pe Prilepin – în primul și în primul rând, pentru că sfidează preconcepţiile pe care majoritatea străinilor le au despre acest pământ.“ Newsweek „Nimeni nu descrie viitorul apropiat al Rusiei mai bine ca Prilepin.“ Frankfurter Allgemeine Zeitung „Prilepin este cel mai mare eveniment din literatura rusă de azi; limbajul său amintește de Tolstoi.“ Tatiana Tolstaia „Patologii rămâne una dintre acele cărţi care au marcat o epocă a literaturii ruse, anii 2000.“ El País „Patologii mă face fericit! Originală, nemuritoare, intransigentă. Mai dură ca oricare altă critică.“ Viktor Pelevin ZAHAR PRILEPIN s-a născut în 1975 în apropiere de Riazan, URSS. A absolvit Filologia la Universitatea de Stat din Nijni Novgorod și a lucrat ca ambalator, agent de pază și jurnalist, după care s-a înrolat în trupele speciale rusești OMON, alături de care a participat, ca șef de pluton, la conflictul din Cecenia în 1996 și 1999. La scurt timp, Prilepin a abandonat cariera militară și și-a reluat activitatea de jurnalist, colaborând cu ziare și reviste de renume și demarând, în paralel, proiectul literar care avea să îi aducă faima de autor cult și să îl transforme într unul dintre cei mai incomozi și mai bine vânduţi scriitori din generaţia lui. Începând cu 2003, a publicat în reviste literare, iar în 2005 a debutat în volum cu romanul Patologii, căruia i-au urmat, printre altele, Sankea (2006; Cartier, 2011), Greh (2008) și Cernaia obeziana (2011), premiate și apreciate atât în Rusia, cât și în Occident, unde nu de puţine ori au fost comparate cu romanele lui Hemingway (Newsweek) sau privite în descendenţa operei lui Tolstoi (The Telegraph). Pe lângă veteran de război, jurnalist și scriitor, Prilepin este un fervent activist politic împotriva „sistemului Putin“, militant pentru libertatea presei, ilegalist al Partidului Naţional-Bolșevic și susţinător al coaliţiei Cealaltă Rusie, una dintre cele mai active formaţiuni de opoziţie faţă de regimul de la Kremlin. Cărţile sale, profund marcate de experienţa războiului, dar și de conștiinţa socială și politică specifică literaturii disidenţei rusești contemporane, au fost traduse în peste cincisprezece limbi.