Baiatul printului

Descriere

Romanul unei iubiri aristocrate, fresca a unei lumi de mult apuse.   Sosit la Paris, in primavara anului 1927, pentru a gusta din placerile boemei si a-si descoperi drumul ca scriitor, tinarul Dinu Grigorescu nu banuieste o clipa ca, la doar nouasprezece ani, isi va gasi iubirea vietii. In unul dintre cele mai cunoscute bordeluri pariziene, condus de un personaj pitoresc despre care se spune ca ar fi sursa de inspiratie pentru domnul Jupien al lui Proust, Dinu il intilneste pe Razvan Popescu, poreclit „baiatul printului”, care il fascineaza. Pe cit de cultivat, pe atit de salbatic, emanind deopotriva forta si fragilitate, Razvan – fiul adoptiv al unui print ilustru – devine indrumatorul lui Dinu in explorarile sale artistice si sexuale. Incarcat de referinte proustiene, strabatut pe alocuri de un lirism wagnerian, Baiatul printului este o meditatie sobra si eleganta despre iubire, moarte si arta.   „Bogat in studii de caracter, dar scris cu atita delicatete, incit la inceput abia ii observi multiplele straturi si nuante, Baiatul printului este evocarea rece a unei dureri si a unei iubiri care nu vor sa se stinga.” (The Herald)   „Ceea ce face din Baiatul printului un roman aparte sint proza eleganta, pe alocuri elegiaca, a lui Paul Bailey si reflectiile sale, pe cit de rascolitoare, pe atit de incitante, despre arta si moarte.” (The Mail on Sunday)   „Paul Bailey are acelasi talent ca si Graham Greene de a scoate la iveala o emotie si o frumusete remarcabile din cuvinte in aparen-ta fara insemnatate.” (The Independent on Sunday)   „Stilul lui Paul Bailey are o frumusete lirica, iar romanul sau este incintator si tulburator.” (The Times) Fragment din roman: "Si totusi ma prefaceam ca nu am nici o grija. In acei cinci ani l-am vazut pe Razvan de doua ori si in ambele ocazii am renuntat la hainele elegante pe care Amalia si Elisabeta le alegeau pentru mine. Mergeam la el fara ornamente, in aceleasi camasi simple de bumbac si aceiasi pantaloni usori de lana pe care-si amintea ca-i purtam la Paris. Eu eram Dinulet al lui, el era Razvanel al meu. Ne-am revazut prima data intr-un hotel micut din Eforie, la Marea Neagra, nu departe de Constanta, unde Ovidiu, gonit din Roma, isi traise exilul. Tata se bucura ca renuntasem la matase, catifea si casmir pentru vacanta mea pe coasta Marii Negre, asta insemnand ca fiul si mostenitorul lui nu va dezonora onorabilul nume Grigorescu. Angela, adorata mama a lui Razvan, murise, iar pe mosie nu era de munca si pentru el. Fratele printului gasea prezenta lui acolo rusinoasa, asa ca i-a sugerat sa se intoarca la Paris, cel mai liberal si mai binevoitor oras din toata Europa. Era o forma gentila de a spune lucrurilor pe nume. Printul A. intelegea ca Razvan nu mai era un baiat fara educatie, ci un barbat sofisticat, de varsta mijlocie, care devenise un strain chiar si pentru Bogdan, Mircea si Irina, in ciuda pierderii lor comune. Corcova nu mai era casa lui, asa cum promisese sa fie pentru totdeauna pe cand era un copil curios. Tinuse mainile reci ale Angelei, ii sarutase obrajii reci, ii inchisese pleoapele reci ca niste obloane, in timp ce fratii si sora lui plangeau in umbra. Nu mai avea de ce sa ramana. "