Cum sa ne gandim mai mult la sex

Cum sa ne gandim mai mult la sex

Descriere

Nu ne gandim suficient de mult la sex, iar atunci cand ne gandim, o facem intr-un mod gresit. Asta sustine Alain de Botton in aceasta carte extrem de onesta, conceputa pentru a ne ajuta sa intelegem una dintre experientele umane cele mai intime si totodata cele mai naucitoare: sexul. Putini dintre noi ne simtim perfect normali cand vine vorba de experienta sexuala, iar ceea ce se presupune ca ar trebui sa simtim rareori corespunde realitatii. Aceasta carte sustine ca pentru secolul al XXI-lea este definitoriu echilibrul dintre dragoste si dorinta, aventura si devotament. Discutand subiecte precum fetisismul, adulterul sau pornografia, Alain de Botton dezbate problemele sexualitatii moderne oferindu-ne o perspectiva care ne ajuta sa ne gandim mai profund si mai intelept la sex. Intr-o epoca a confuziei morale si practice, cartile de autocunoastere au nevoie iminenta de regandire si reabilitare. Colectia The School of Life sustine aceasta directie discutand o serie de probleme ale vietii, printre care sanatatea mintala, banii, cariera, tehnologia si nevoia de a schimba lumea.     Alain de Botton, Coordonatorul colectiei Cu un tata bancher, o bunica supranumita Mata Hari a Israelului, un stramos talmudist si o sora colectionar de arta, nu e de mirare ca Alain de Botton a ales sa acopere atatea domenii in cartile sale, scriind la fel de captivant despre dragoste, literatura, calatorii, arhitectura sau religie. Romancier, eseist si jurnalist, Alain de Botton s-a nascut in Zurich in 1969. A studiat istorie si filosofie in Marea Britanie, iar in prezent locuieste in Londra. Cartile sale, descrise ca o “filosofie a vietii de zi cu zi” au devenit bestselleruri in 30 de tari. Este producator si realizator al mai multor programe de televiziune, iar in 2008 a fost unul dintre membrii fondatori ai unei institutii de invatamant in centrul Londrei, care promoveaza o noua viziune asupra educatiei – The School of Life. A fost ales membru al Royal Society of Literature si al Royal Institute of British Architects.

Pe aceeași temă

Alain De Botton