Inima de cerneala

Descriere

Cand citeste cu voce tare, Mo poate sa dea viata personajelor din carti. Meggie, fiica lui de doisprezece ani, a mostenit acest dar de la el. Pe aceasta frumoasa premisa se construieste povestea ingenioasa din Inima de cerneala: in urma cu noua ani, Mo a scos dintr-o carte o banda de talhari medievali, in frunte cu liderul lor, Capricorn. Acum, trecutul il prinde din urma si Meggie se vede nevoita sa-si salveze tatal. Insa intr-o lume in care granita dintre realitatea ei si cea a cartilor nu e foarte stabila, mica eroina va trebui mai intai sa-si puna la incercare neobisnuitul talent si sa-si lege propria poveste de a altora in cele mai neasteptate moduri. Carte recomandata de Simona Antonescu in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".     Fragment din romanul "Inima de cerneala" de Cornelia Funke:     “De data asta, cand Mo incepu sa citeasca, nu mai mirosi a sare si a rom. Se facuse foarte cald in biserica lui Capricorn. Pe Meggie incepura s-o arda ochii, iar cand si-i freca, i se lipi nisip de articulatiile degetelor. Din nou oamenii lui Capricorn ascultau vocea lui Mo cu respiratia taiata ca si cum i-ar fi prefacut in stane de piatra. Si iarasi Capricorn era singurul care nu parea deloc sa simta vraja. Doar dupa ochi se vedea ca era si el captivat. Atarnau de chipul lui Mo imobili ca ochii de sarpe. Imbracamintea rosie facea ca pupilele para si mai decolorate. Corpul lui parea incordat ca acela al unui caine care miroase deja prada.     Acum insa, Mo il dezamagi. Cuvintele nu dadura drumul la toate acele lazi cu comori, la perlele si sabiile incrustate cu giuvaiere, pe care vocea lui Mo le facea sa scanteieze si sa straluceasca intr-atat, incat oamenii lui Capricorn credeau ca le pot culege din aer. Altceva aluneca dintre filele cartii, ceva care respira, ceva din carne si oase.     Printre butoaiele inca fumegande, in care Capricorn pusese sa se arda cartile, se ivi deodata un baiat. Meggie era singura care il observase. Toti ceilalti erau prea scufundati in poveste. Nici chiar Mo nu-l observase, atat de departe se afla, undeva intre nisip si vant, in timp ce ochii lui isi croiau drum prin impletitura de litere.     Baiatul avea poate cu trei sau patru ani mai mult decat Meggie. Turbanul de pe capul lui era murdar, fata bruna, ochii intunecati de spaima. Se freca la ei ca si cum ar fi putut sterge imaginea neadevarata, locul neadevarat. Se uita de jur-imprejur in biserica goala, de parca n-ar mai fi vazut vreodata o cladire ca asta. Si cum ar fi putut sa vada? In povestea sa sigur nu existau biserici cu turnuri ascutite si nici dealuri verzi ca cele care il asteptau afara. Vesmantul pe care il purta ii atarna pana la talpile brune, stralucea albastru in penumbra bisericii ca un crampei de cer.     Ce-o sa se intample cand o sa-l vada? se gandi Meggie. In mod sigur baiatul nu e ceea ce-si dorise Capricorn.     Dar acesta il si zarise.     — Stai! striga el atat de tare, incat Mo se intrerupse in mijlocul propozitiei si-si inalta capul.     Brusc si cam fara voia lor, oamenii lui Capricorn se reintoarsera la realitate. Cockerell se ridica primul in picioare.    — Ei, asta de unde vine? marai el.     Baiatul se facu mic, privi in jur cu fata incremenita de spaima si o lua la goana in zigzag ca un iepure. Dar nu ajunse departe. Imediat trei barbati alergara dupa el si-l prinsera la picioarele statuii lui Capricorn.     Mo puse cartea langa el, pe dale, si-si ingropa fata in maini.     — Ei! Fulvio a disparut! striga unul dintre oamenii lui Capricorn. S-a destramat pur si simplu in aer.     Toti se uitara fix la Mo. Iat-o din nou aici - frica pe fetele lor, de asta data amestecata nu cu admiratie, ci cu furie.     — Scoate-l pe baiat de-aici, Limba-vrajita! porunci Capricorn suparat. Din astia am mai multi decat imi trebuie. Si adu-mi-l inapoi pe Fulvio.     Mo lua mainile de pe fata si seridica.     — Pentru a suta oara: eu nu pot s-aduc pe nimeni inapoi, izbucni el.”