Hallelujah. Rock & Roll, izbavire si viata lui Leonard Cohen

Descriere

Aceasta nu este o biografie a lui Leonard Cohen. Leonard Cohen insusi furnizase deja, pe cand avea 29 de ani, cea mai buna descriere cu putinta a vietii sale intr-o scrisoare adresata Canadian Broadcasting Corporation. Iat-o aici, in intregime: ,,M-am nascut la Montreal pe 21 septembrie 1934. Numarul pasaportului meu este 5-017560. Am ochii caprui”. A trimis aceasta scrisoare pentru a se inscrie cu cea mai recenta carte a sa de poezii, Flowers for Hitler, la un concurs pentru tineri scriitori. Poate ca l-ar fi ajutat mai mult daca ar fi mentionat cele doua volume anterioare de poezie, ambele bine primite, faptul ca avea o oarecare reputatie sau premiile pe care le castigase pana atunci. Nu a facut-o. Ceea ce urma sa fie evaluat era opera sa, iar orice particica din viata lui personala pe care se simtea suficient de confortabil ca sa o impartaseasca strainilor, avea sa-si gaseasca locul, dupa un proces de usoara sublimare, intr-o carte. Sau intr-un album: in anii ce vor urma, ca muzician celebru, el a ramas reticent in a divulga prea multe despre sine. In interviuri va spune ca singurele raspunsuri care conteaza se gasesc in cantecele sale. LIEL LEIBOVITZ Asadar, ce ne spune noua profetul Cohen? Si de ce-l ascultam cu atata atentie? Acestea sunt intrebarile ce stau in centrul cartii de fata. Nu-i usor sa le gasesti raspuns; unele teme, precum teologia sau rock'n'roll-ul sau orgasmele, isi pierd adesea prospetimea daca sunt inchise intre paginile unei carti, iar opera lui Leonard Cohen este obsedata, in egala masura, de toate trei. Pentru a le studia fara a le priva de vitalitate, ele trebuie observate in mediul lor natural. Uneori, sunt cel mai bine intelese atunci cand sunt vazute prin prisma unei anumite povesti din viata lui Cohen; alteori, implica meditatii mai profunde. Te poarta prin domeniile escatologiei iudaice si budismului zen, ale poeziei canadiene si rock'n'roll-ului american, ale dorintei trupesti si lacomiei de castig. Nu sunt intotdeauna accesibile ratiunii. Dar ele ni l-au dat pe omul nostru si, odata cu el, ne-au oferit permisiunea de a reconsidera genul de sentimente - harul, mantuirea – care, pana tarziu in adolescenta noastra ca specie, ne-au ocupat cea mai mare parte a timpului, iar acum, cand suntem cu totii maturi, suna prea salbatic pentru a fi relevante si prea periculos pentru a mai bantui altundeva decat in cusca unei discipline intelectuale. Si singurul cuvant ce se cuvine rostit, in schimb, este: Aleluia! Liel Leibovitz