Moscova-Petuski

Moscova-Petuski

Descriere

Venicika Erofeev ia trenul din Moscova si incearca sa ajunga la iubita lui, care-l asteapta nerabdatoare in gara Petuski. Alaturi de ingerii care-i tot apar prin preajma pe masura ce, ca sa-si treaca plictisul, mai ia un git de votca, alaturi de o sleahta de pasageri hirsiti in ale socialismului si-n meandrele de necuprins ale tariei datatoare de fantezii multilaterale, Venicika rememoreaza in bataie de joc realizarile extraordinare ale omului sovietic si marcheaza fiecare kilometru al calatoriei cu cite o reteta de alcool datator de fericire. „Spatiul intilnirii dintre bautorul metafizic si lumea «realistilor» este acela al mahmurelii. Moscova-Petuski nu este numai un imn dedicat bauturii, ci si un bocet mahmur al intilnirii cu lumea. In restaurantul de la gara, buimac, eroul mediteaza: «De ce-s cu totii atit de grosolani?… De ce asa? O, daca intreaga lume, daca fiecare din lumea asta ar fi linistit si temator, cum sint eu acum, daca ar fi nesigur de sine si s-ar indoi de temeinicia locului sau sub soare – ce bine ar fi… As accepta sa traiesc pe pamint si o vesnicie, daca mai inainte mi s-ar arata un ungher unde nu intotdeauna este loc pentru faptele eroice».” (Emil Iordache) Fragment din carte: Si pina la Karaciarovo, de la Secera si Ciocanul pina la Karaciarovo, Dumnezeul meu nu a putut sa-mi auda ruga - paharul baut se involbura undeva intre pintece si esofag, ba se invirtejea in sus, ba se retragea iara si in jos. Era ceva ca Vezuviul, ca Herculanele sau Pompeiul, ca focurile de artificii de Unu Mai din capitala tarii mele. Si eu sufeream si ma rugam. Si uite ca de-abia linga Karaciarovo Dumnezeul meu m-a auzit si m-a inteles. Totul s-a potolit si s-a asezat. Si daca la mine ceva se potoleste si se asaza, asta-i ireversibil. Puteti fi siguri. Respect natura, n-ar fi frumos sa-i restitui naturil darurile... Da. Mi-am netezit cumva parul si am revenit in vagon. Publicul s-a uitat la mine aproape apatic, cu niste ochi mari si parca fara nici o treaba...  Asta imi place. Imi place ca poporul tarii mele are ochii atit de goi si de bulbucati. Asta imi imprima un sentiment de legitima mindrie. Ne putem imagina ce fel de ochi sint acolo. Unde totul se vinde si totul se cumpara: ...ochi bine ascunsi, pititi, rapaci si inspaimintati... Inflatie, somaj, pauperism... Se uita pe sub sprincene, cu ingrijorare perpetua si suferinta iata ce fel de ochi sint in lumea banilor pesin... In schimb, ce ochi are poporul meu! Sint mereu holbati, dar n-au in ei nici un fel de tensiune. Deplina absenta a oricarui sens, in schimb - ce vigoare (ce vigoare spirituala !); ochii astia n-au sa te vinda. N-au sa vinda nimic si n-au sa cumpere nimic. Orice s-ar intimpla cu tara mea, in zile de indoiala, in zile de impovaratoare meditatii, in vremuri de incercari si amaruri felurite - ochii astia n-au sa clipeasca. Pentru ei, totu-i roua dumnezeiasca... Imi place poporul meu. Sint fericit ca m-am nascut sa am crescut sub privirea acestor ochi. Un singur lucru e rau: nu cumva au zarit ce trasnai am facut la capatul vagonului?... M-am rostogolit dintr-un colt intr-altul ca marele tragedian Feodor Saliapin, cu mina la git, de parca ma sugruma ceva? De altfel, fie cum o fi. Daca a vazut cineva, n-are decit. Poate ca repetam ceva, nu? Da... Intr-adevar. Poate ca jucam nemuritoarea drama Othello, maurul venetian? Jucam singur si in toate rolurile deodata. Eu, de pilda., m-am tradat, mi-am tradat convingerile: mai precis, am inceput sa ma suspectez de tradare a propriei persoane si a propriilor convingeri - oh, ce reprosuri mi-am soptit! - si iata, eu, care mi-am indragit propria persoana pentru chinurile suportate, m-am apucat sa ma sugrum. M-am insfacat de git si ma sugrum. Dar parca are importanta ce am facut acolo?... Iata, in dreapta, la fereastra, stau doi. Unul tontalau, cu o pufoaica pe el. Iar altul, destept nevoie-mare, cu un palton de covercot. Si poftim! N-au nici o rusine, toarna si beau. Nu dau fuga la capatul vagonului si nu-si fring mainile. Tontalaul bea, plescaie din buze si zice: „Aha! Bine s-a dus, cur***!". Iar desteptul nevoie-mare bea si zice: „Trans-cen-den-tal!". Si cu ce voce sarbatoreasca! Tontalaul ia o imbucatura din gustare si zice: „Gusta-area noastra de azi e grozava! Gustare de tipul «va implor»!". Iar desteptul nevoie-mare mesteca si spune: „Da-a-a.. Trans-cen-den-tal!..." Extraordinar! Am intrat in vagon si stau, si sufar intrebindu-ma drept cine m-au luat - maur sau nemaur? Vor fi gindit frumos sau urit despre mine? Iar astia beau energic si fatis, ca niste culmi ale creatiei, beau cu constiinta propriei superioritati fata de lume... „Gustare de tipul «va implor»!..." Eu, dregindu-ma de cu dimineata, ma ascund de cer si de pamint, pentru ca asta-i ceva mai intim decit orice intimitate!... Beau inainte de munca - ma ascund. Beau la munca - ma ascund... Iar astia! „Trans-cen-den-tal!" 

Pe aceeași temă