Moby Dick
Descriere
"Melville a fost văzut ca un mistic, dar eu cred ca nu are nimic de-a face cu misticismul, aşa cum poate fi atribuit lui Wordsworth sau D.H. Lawrence. Melville este un raţional care îşi doreşte ca Dumnezeu să existe. Vrea ca El să existe din acelasi motiv pentru care vrem toţi să existe: pentru a fi salvatorul şi judecătorul nostru, pentru a ne fi confident în momentele de criză şi pentru a ne asigura că, dincolo de orizontul morţii noastre, vom continua să existăm." John Updike "Sunt sigur ca Hemingway s-a înşelat când a spus că literatura americană modernă porneşte de la Huckelberry Finn. Începe cu Moby Dick, cartea care a înghiţit întreaga civilizaţie europeană." E.L. Doctorow "Câteva pasari mici zburară, cârâind, deasupra hăului care înca nu se închisese; un val de spumă tulbure se mai prelinse pe pereţii hăului căscat, apoi totul se nărui şi uriaşul giulgiu al mării se întinse şi începu să se rostogolească, aşa cum se va fi rostogolit şi cu cinci mii de ani în urmă. Aşa se încheie una dintre cele mai extraordinare şi minunate cărţi din lume, savârsindu-şi misterul şi simbolismul torturat. Este o epopee a mării pe care n-a egalat-o nimeni, o carte a simbolismului ezoteric cu semnificaţii profunde, cu o densitate epuizantă. Dar este o carte mare, o carte uriaşă, cea mai mare carte scrisă vreodată. Te copleşeşte prin măreţia ei." D.H. Lawrence