ECG in 10 zile
Descriere
Electrocardiografia este o explorare cardiaca neinvaziva extrem de importanta, care se poate efectua in orice conditii si care ofera informatii foarte utile pentru strategia terapeutica ulterioara. Avand in vedere importanta diagnostica vitala a electrocardiogramei, ea trebuie inteleasa si insusita de toti medicii, indiferent de specialitate, de medicii rezidenti, de studentii la me-dicina si de alti profesionisti din domeniul medical. ECG in 10 zile are la baza cursul foarte popular al autorului si ofera o abordare pas cu pas unica, imagini vectoriale extrem de clare, plus trasee ECG de exercitiu pentru a creste increderea in sine si a rafina abilitatile clinice. In paginile acestei lucrari veti gasi informatii esentiale privind anomaliile de conducere sino-atriala si atrio-ventriculara, ischemia si infarctul miocardic, aritmiile prin reintrare si cele ectopice, sindroamele de pre-excitatie, tahicardiile cu complexe QRS largi si pacemakerele electronice. La sfarsitul cartii sunt prezentate 100 de electrocardiograme diverse cu interpretare.