Asteptand in Ghermana

Descriere

O carte de redescoperit în mileniul III   „Dănuţ Ungureanu are știinţa de a construi personaje cu adâncimi surprinzătoare și de a ţese în pânza naraţiunii întâmplări cu tâlc, care își trimit ecoul în planul semnificaţiilor majore. Așteptând în Ghermana dă frisoane imaginaţiei și sufletului, înfricoșându-le. Este o relatare a unei viitoare lumi virtuale care s-ar putea naște din prezentul nostru. Unele amănunte narative sunt faptele vieţii noastre de zi cu zi, astăzi. Romanul rămâne în memorie.“ Gabriel Rusu   „Ei zbiară sub tine și-n venele lor nu mai e picătură de sânge, numai venin verde ori «albastru gros». Mădularele lor au prins luciul plasticului și pe cel al oţelului, iar carnea nu le mai poate cuprinde cicatricele. Cei din Ghermana scormonesc gunoaiele, spre nemulţumirea fraţilor șobolani, pentru ca la căderea nopţii împreunarea să-i apuce cu burţile căptușite. Și Talidul, l-ai văzut? Câtă viclenie și forţă și răutate pură stau adunate acolo… Le știi jocurile, le cunoști limba? Le-ai gustat porcăriile din blide, ai inspirat fumul, te-au hârjonit cu vârfurile șurielor?“ Dănuţ Ungureanu

Despre autor

Dănuț Ungureanu (ziarist)
Dănuț Ungureanu (ziarist)
scriitor român · n. 1958

Dănuț Ungureanu este un scriitor și ziarist român. Ca scriitor este cunoscut și pentru contribuțiile sale în domeniul fantasticului și science fiction-ului.

Pe aceeași temă

Cărți de Dănuț Ungureanu

Coperta cărții Marilyn Monroe pe o curbă închisă

Dănuț Ungureanu, Dănuț Ungureanu

Coperta cărții Schițe de iubire. Antologie de povestiri romance

Anamaria Ionescu, Bogdan Hrib, Daniel Timariu, Dănuț Ungureanu, Georgiana Sandu, Lucian Dragoș Bogdan, Teodora Matei, Mirela Oprea, Rebeca Cojocaru, Teodora Anghel

Coperta cărții Povestiri de dincolo - Colectiv autori

Alexandru Lamba, Dănuț Ungureanu, Florin Purluca

Coperta cărții 3_1 - Sebastian A. Corn, Michael Haulica, Danut Ungureanu

Sebastian A. Corn, Michael Haulică, Dănuț Ungureanu

Coperta cărții 3_2 - Sebastian A. Corn, Michael Haulica, Danut Ungureanu

Sebastian A. Corn, Michael Haulică, Dănuț Ungureanu