Mă numesc Roşu

Descriere

Editia a doua, revazuta.   Premiul Nobel pentru Literatura 2006   „Un roman extraordinar…Pamuk, cu inteligenta sa lucida, dar si prin arabescurile pe care le descriu introspectiile sale, aminteste de Proust.” (John Updike, The New Yorker)   „Orhan Pamuk nu este altceva decat cronicarul fidel al propriei constiinte, al unei lumi nascute din diferentele dintre Orient si Occident si al unui subiect care a framantat mintile unor ganditori celebri, precum Heidegger sau Derrida. Romanul sau este o meditatie despre autenticitate si originalitate, o opera construita ambitios pe mai multe niveluri dintr-odata.” (Chicago Tribune)   „Sa spui ca Ma numesc Rosu este un roman politist e ca si cum ai spune ca Fratii Karamazov e roman politist: nu-i nimic mai adevarat, doar ca romanul lui Pamuk este atat de complex, in asa masura reuseste sa rupa limitele dintre genuri, incat afirmatia nu mai are nici un rost.” (Times Literary Supplement)   „Deodata, ceva mi-a navalit in minte cu atata repeziciune, incat, pana sa pricep despre ce era vorba, mana mea grasuta apucase deja condeiul si prinsese a schita, incepand de la piciorul stang din fata, inaltat in aer, acel cal miraculos pe care nimeni altul nu si l-ar fi putut imagina. Dupa ce am legat degraba piciorul de trup, am trasat, cu indrazneala, cu iuteala, cu nesat, doua linii arcuite despre care, daca le-ati fi vazut, ati fi spus: «Omul acesta plin de iscusinta pare a fi caligraf, nu pictor!».” (Orhan Pamuk)   „Poate ca ati inteles pana acum: pentru oameni ca mine, adica pentru cunoscatorii intr-ale amaraciunii, care preschimba in cele din urma dragostea si suferinta, fericirea si lipsurile in pretextul unei vesnice singuratati, nu exista mari bucurii in viata, dupa cum nu exista nici mari tristeti. Nu spun ca nu-i pricepem pe ceilalti atunci cand sufletele le sunt ravasite de asemenea simtaminte; dimpotriva, ii intelegem peste poate pe cei care le traiesc pana la capat. Ceea ce nu pricepem este strania neliniste in care se cufunda sufletul in asemenea clipe. Aceasta neliniste tacuta, care ne intuneca mintea si sufletul, ia locul bucuriei si tristetii pe care ar trebui, de fapt, sa le incercam.” (Orhan Pamuk)