De la Shakespeare la Cehov. Hamlet in livada de visini

Descriere

Ultima carte a lui Călin Ciobotari, De la Shakespeare la Cehov. Hamlet în livada de vişini, fructifică inteligent câştigul de ingeniozitate – şi talent – al primei cărţi dedicate teatrului cehovian. De astă dată, autorul avansează o investigaţie de tip comparativist, riscantă, îndrăzneaţă, ingenios‑speculativă, uimitoare în multe puncte, care desferecă secvenţe celebre din textele‑matcă şi aruncă asupra lor lumini neaşteptate. În general, comparativismul prin tehnica de lucru probată ,,este un teren ameninţat de uscăciune în inventarierea de motive şi situaţii comune ori asemănătoare, menită să ilustreze avantajele sursei de împrumuturi şi mai puţin ingeniozitatea prinderii în noua ţesătură”. În inferioritate numerică se arată studiile care să ţină treze până la capăt atenţia şi curiozitatea cititorilor. Când „obiectele” de cercetat, în raporturile lor intime, sunt cele două texte sacrosancte ale dramaturgiei universale, riscurile pe care şi le asumă autorul cercetării cresc considerabil. Sunt destule trimiteri la Hamlet, frecventat de Cehov nu o dată, încă din adolescenţă, însă trimiterile de acest gen în scrierile cuminţi se limitează la citările directe din Shakespeare în cuprinsul Livezii de vişini. Călin Ciobotari invocă efectul de Shakespeare în contemplarea Livezii lui Cehov, iar suprapunerea celor două piese vădeşte, pentru cercetător, urmele unor miraculoase întâlniri între doi creatori de geniu care au văzut (văd) lumea într‑un chip asemănător: „operele geniale se întâlnesc”, exclamă cu temei autorul cărţii. Fireşte, pentru ca cercetarea să fie cercetare autentic comparativistă, este nevoie de rigoare, de atenţie la fiece amănunt, căutându‑l pe cel revelator, purtător de sens. Aici, hermeneutul nu se putea lipsi de uneltele filologului: pentru a scruta textele în profunzimea lor, apelează la cele mai bune traduceri şi la secvenţele din originalul englez şi rus, confruntate cu exegeza editorilor de prima mână. Convins de avantajele examenului spectacologic, aşa cum fusese acesta pus la lucru în redactarea primei cărţi, Călin Ciobotari a apelat la sprijinul reprezentaţiilor. Dacă, prin forţa lucrurilor, autorul cărţii a văzut puţine spectacole memorabile cu Hamlet şi cu Livada, ele nu răsar în calea iubitorului de teatru după dorinţa acestuia; informaţia în materia de reprezentaţii văzute şi‑a completat‑o apelând la înregistrări.
Sorina Bălănescu