Necuratul Vol I + II

Necuratul Vol I + II

Editura
An publicare
2016
Nr. Pagini
984
ISBN
9789737246066

Descriere

„Necuratul”, apărut la Editura ALL în traducerea Antoanetei Olteanu, este cel mai controversat roman din întreaga activitate literară a lui Valentin Pikul, unul dintre cei mai populari scriitori ruși din toate timpurile. Cărțile lui s-au vândut în peste 500 de milioane de exemplare. Grigori Rasputin a făcut obiectul a numeroase legende, însă puțini cunosc povestea ascensiunii sale dintr-un sătuc siberian la curtea imperială. În viziunea lui Pikul, el este Necuratul. Cu o ironie mușcătoare și un umor savuros, autorul satirizează mecanismele puterii și influența nefastă pe care Rasputin a exercitat-o asupra familiei imperiale și a întregii elite din Sankt-Petersburg. Mai mult decât atât, Pikul reconstituie, pe baza a sute de surse documentare, viața spectaculoasă a Romanovilor și evenimentele premergătoare Revoluției Ruse din 1917. Afacerile politice, economice și sociale din ultimele decenii ale Rusiei imperiale contribuie la acest tablou incitant. Proiect întins de-a lungul a aproximativ zece ani, „Necuratul” este un roman istoric special. În stilul său neobișnuit, plin de umor, Valentin Pikul a realizat o ficționalizare de excepție a biografiei lui Grigori Rasputin și o frescă unică a ultimelor decenii din istoria Imperiului Țarist. Discursul său literar este presărat cu șarje eseistice și citate din izvoare istorice. Contestat de criticii sovietici, care l-au acuzat adeseori de falsificarea adevărului istoric, Pikul a fost adorat de cititorii imuni la direcția literară oficială, care au găsit în opera sa personaje și idei inoportune în realismul socialist.
„Pikul este regele neîntrecut al bestsellerului istoric.“ - James Von Geldern
„Cel mai scandalos roman al lui Pikul.“ - Richard Stites

Pe aceeași temă

Valentin Pikul

Valentin Pikul,Valentin Pikul