Noua cetate a lui Dumnezeu - Vol. I - Calea

Noua cetate a lui Dumnezeu - Vol. I - Calea

Editura
An publicare
2015
Nr. Pagini
704
ISBN
9786067480856
Categorii

Descriere

Opera lui Dumitru Drăghicescu nu este una de erudiţie gratuităţi nici nu este cartea abstracţiilor la sistem, ci este operă de angajare intelectuală, pentru construirea unei societăţi mai bune şi mai drepte.
Ea propune un scenariu profund uman, iar autorul lui milita neobosit pentru materializarea lui, astfel încât, cercetătorul se completa în mod benefic cu „cetăţeanul”. Nici un moment el n-a încetat să susţină teza necesităţii „Ligii Naţiunilor Unite” şi a corolarului acesteia „Noua Cetate a lui Dumnezeu”, care să descurajeze tendinţele revanşarde care se arătau tot mai ameninţătoare şi să asigure pacea lumii. Totodată, încrezător în puterea de reificare a operei ştiinţifice şi ca intelectual activ din punct de vedere social, Drăghicescu îşi îndeplinea o datorie civică. Victor Hugo spunea la centenarul lui Voltaire că: „a-ţi exercita drepturile, adică a fi om; a-ţi îndeplini datoria, adică a fi cetăţean”.
Dumitru Drăghicescu a fost „un mare om”, dar şi „un mare cetăţean”, am putea spune că a fost „un cetăţean al lumii”, care a conceput pentru om „O Nouă Cetate a lui Dumnezeu”, care să-l ocrotească pe om (pe oricare om) şi care să ştie că „Omul e ceva sfânt pentru om”: „homo res sacra homini” (Seneca).
Virgiliu Constantinescu

Pe aceeași temă

Dumitru Draghicescu