Incursiuni biografice in comunismul romanesc
Descriere
Număr coordonat de Constantin Vasilescu, Florin S. Soare„Pentru că adeseori o biografie nu este delimitată de sau într-o perioadă istorică strictă, ci numai de către însăşi existenţa celui care o alcătuieşte, al XII-lea volum al anuarului IICCMER şi-a propus să reunească o serie de biografii care să contribuie la înţelegerea naturii regimului comunist, depăşind graniţele unei periodizări rigide. Descifrarea unui univers începe obligatoriu cu descoperirea celor care l-au populat.
Respingînd sacrul şi «sacralizînd» materialul, concretul atît de accesibil, ignorînd acel ceva imuabil, comunismul a scontat mereu posibilitatea modelării naturii umane după un proiect prestabilit, într-o logică smintită a materialismului dialectic, a unei determinări continue. Volumul de faţă dovedeşte că, aproape invariabil, indivizii şi-au alcătuit biografiile aşa cum au crezut de cuviinţă.” (Constantin Vasilescu)