Cantul regelui Gesar al Tibetului
Descriere
Cintul regelui Gesar al Tibetului este inspirat de o legenda pe care Alai, indragostit de istoria si traditiile pamintului natal, a studiat-o timp de trei ani, intervievind artisti populari si stringind documente si materiale legate de aceasta adevarata Iliada a poporului tibetan. Povestea lui Gesar, cel mai tinar si mai viteaz dintre zei, trimis in lumea oamenilor pentru a se lupta cu demonii care le ameninta viata si libertatea, se impleteste cu destinul lui Jigmed, un tinar pastor din secolul XXI, ale carui vise sint framintate de vechile batalii dintre zei si demoni. Cele doua personaje vor incepe o calatorie de proportii epice urmind firul unei legende glorioase, iar Jigmed, inspirat de regele luptator care a unit poporul Tibetului sub domnia sa, va invata nu doar o lectie despre trecut, ci si despre prezent, descoperind cum sa-si infrunte propriul destin. „O istorie frumoasa, infioratoare, tulburatoare, ce aminteste de magia primelor povesti ale omului. Alai ne cheama intr-o lume necunoscuta pentru omul modern, o lume pe care parca ne-o amintim, dar care in acelasi timp ne e cu totul straina.” (Tan Twan Eng) „Cintul regelui Gesar al Tibetului da noi sensuri unei insiruiri de povesti din alte vremuri, pline de lucruri stranii si incintatoare.” (The Sunday Times) „Citit ca un roman al intelepciunii, admirat ca un portret savuros animat de un personaj cu totul neobisnuit, Cintul regelui Gesar al Tibetului este unul dintre cele mai bune titluri date de noul val de autori contemporani chinezi.” (Publishers Weekly)