Sfantul Paisie Aghioritul, prietenul copiilor
Descriere
Sfântul Paisie s-a născut acum aproape un secol în Capadocia, într-o familie numeroasă. Însufleţit de exemplul părinţilor săi, era iubit de toţi pentru mărinimia lui. Sărea în ajutorul oricui avea nevoie, iar pe copiii din satul natal îi învăţa despre credinţă. Încă din copilărie şi-a dorit să devină călugar, iar acest vis s-a împlinit mulţi ani mai târziu, în Sfântul Munte Athos. Pe copiii care veneau la chilia lui îi asculta cu răbdare şi îi îndemna să facă fapte bune, iar ei îl răsplăteau cu dragostea şi recunoştinţa lor. Pentru viaţa sa plină de rugăciune şi de jertfire de sine, Sfântul Paisie a rămas în amintirea cedincioşilor ca un tămăduitor al suferinţelor, povăţuitor al călugărilor şi al familiilor creştine, pentru care şi astăzi mijloceşte înaintea lui Dumnezeu.