Refugiatii

Descriere

Vizibil sau invizibil?
Sa te lasi vazut de semeni, sa te impui privirii lor, riscand sa pierzi totul - inclusiv viata, sau sa castigi totul - mai ales viata?
Ori sa treci neobservat, cu capul plecat, topit in umbra, refuzandu-ti singur dreptul de a cere lumii intregi ceea ce ti se cuvine de fapt?
Aparent, protagonistii lui Alan Gratz nu au aproape nimic in comun. Traiesc in epoci diferite, in tari diferite, au religii diferite. Si totusi, din cauza razboaielor altora, toti se vad obligati sa fuga din tarile lor. Toti devin refugiati. Iar din clipa aceea, toti trei se izbesc dureros de aceasta intrebare: vizibil sau invizibil?
Trei povesti diferite care se impletesc intr-o singura si mare naratiune: aceea a pribeagului, a copilului care nu are nicio vina ca adultii au decis, la un moment dat, sa ucida cuvintele si sa puna armele sa graiasca in locul lor.

Josef este un baiat evreu din Berlinul anului 1938. In Noaptea de cristal, Camasile Brune dau navala in casa lui si ii aresteaza tatal. Dupa 6 luni petrecute in lagarul de concentrare Dachau, acesta este eliberat, cu conditia sa plece cat mai repede din Germania, impreuna cu familia. In fata perspectivei sumbre a lagarelor care-idistrusesera parintele si-l facusera de nerecunoscut, Josef, parintii si sora lui, Ruth, se imbarca pe transatlanticul St. Louis, care urmeaza sa-i duca in celalalt capat al lumii, in Cuba.

Isabel traieste in Havana alaturi de familia ei. In anul 1994, Cuba este un stat comunist, cu granitele inchise, saracit. O razmerita pe bulevardul Malecon capata proportii si e nevoie de interventia in forta a politiei. Tatal lui Isabel, aflat printre insurgenti si luat la ochi de politisti, va fi fara indoiala arestat chiar in seara aceea. Alaturi de vecinii lor care lucrasera de zor la o barca improvizata din te miri ce materiale, vor pluti cu inimile pline de speranta spre Miami.

Mahmud, baiatul sirian care traieste intr-un Alep devastat de razboiul civil, a vazut multe grozavii. Pana in 2015, deja a invatat ca pentru a fi in siguranta trebuie sa nu atraga cu nimic atentia. Prioritatea lui − si singurul sens pe care-l mai poate afla intr-o viata care se destrama in jurul lui − este sa aiba grija de fratiorul sau, Waleed, caruia razboiul ii confiscase zambetul. Cand cladirea in care locuieste familia lui este aproape spulberata de un proiectil, inteleg toti ca a sosit momentul sa plece spre nord, spre Germania.

Josef. Isabel. Mahmud. Trei copii care traiesc in tari diferite, in perioade diferite si care se vad nevoiti sa fuga din caminul lor si sa parcurga drumul plin de provocari si primejdii al unui refugiat.

Mahmud auzea muzica in spatele gardului.
Din cauza oamenilor, era greu sa si vezi ceva. Statea impreuna cu familia sa la o coada nesfarsita si astepta la granita cu Turcia, undeva in apropierea orasului Kilis, sa fie primiti in noua tara.
De jur imprejurul lor erau nenumarate alte familii siriene.
Toti sperau sa fie acceptati.
Duceau cu ei tot ce-aveau, uneori in valize si-n saci de marinar, dar cel mai adesea indesat in fete de perna si-n saci menajeri.
Barbatii erau imbracati in blugi si tricouri sau in treninguri; femeile purtau rochii si abaya sau hijab. Copiii aratau ca niste variante miniaturale ale parintilor, si chiar se purtau ca niste mici adulti; nu prea plangeau, nu scanceau si niciunul dintre ei nu se juca. Strabatusera cu totii un drum prea lung si vazusera prea multe.