Decat o Revista - Nr. 34

Decat o Revista - Nr. 34

Autor
Editura
An publicare
2018
Nr. Pagini
ISBN
2000000859972

Descriere

Întrebările pe care nu ni le punem și conversațiile pe care nu le avem lasă răni, iar ele sapă adânc. Poveștile din DoR #34 sunt în mare măsură despre asta și despre moștenirile pe care le primim de la părinți, de la bunici, de la societatea în care ei au crescut.Citindu-l veți cunoaște o familie care trăiește cu Huntington, o boală neurodegenerativă rară, care îl afectează nu doar pe soț – al cărui corp își pierde treptat libertatea –, ci și pe soție, devenită motorul familiei, și pe cei doi copii – ambii născuți, ca și tatăl lor, cu 50% risc de a dezvolta boala. Veți citi și povestea colegei noastre, Ioana, care, dându-și seama că e singurul urmaș al familiei, s-a întors în Suceava natală și înstrăinată ca să înțeleagă cum au definit-o mama, bunica și trecutul acestora.Pe cele două coperte, fotografiați de Matei Buță, sunt actrița Andra Guți și activistul Tiberiu Căpudean și i-am ales pentru că poveștile lor sunt simbolice pentru ideile numărului: intimitate, familie și, nu în ultimul rând, migrația modernă. Andra s-a născut în Spania și a revenit în țară, unde și-a descoperit iubirea pentru actorie. Tiberiu consideră că a luptat suficient pentru a schimba ceva în România și se pregătește de o viață nouă, tot în Spania.Ne dorim să puteți să-i priviți în ochi așa cum o fac ei: simultan curajos și vulnerabil, întotdeauna deschiși la dialog.Din cuprins:– O fiică rătăcitoare se întoarce acasă ca să-și înțeleagă moștenirea
– O femeie își face loc într-un sport dominat de bărbați.
– Mama, tata, doi copii și o boală genetică incurabilă.
– 100 (partea IV): Portretele unor oameni care vor defini România viitorului.
– Ce ai schimba la cum te-au crescut părinții tăi?
– Ce spun poveștile unor arbori cu secole de viață despre istoria locurilor în care au crescut?
– Ce te împinge, la 44 de ani, să pleci din România pe care ai vrut mereu s-o schimbi?

Pe aceeași temă