Hotul interior
Descriere
Ce ne îndeamnă să râvnim la acele lucruri care nu ne aparţin, devenind invidioşi, sau chiar să ni le însuşim uneori, nesocotind, astfel, unul dintre principiile morale esenţiale? Avem oare de-a face cu un atribut uman primar, mai mult sau mai puţin îmblânzit de-a lungul veacurilor?
În mituri şi basme, furtul şi pierderea sunt prezente ca mecanisme declanşatoare ale unor serii de evenimente fatidice sau, din contră, ca germeni ai unei noi stabilităţi, superioară celei anterioare. Trecând dincolo de simpla naraţiune a acestora, cartea de faţă ne dezvăluie, printr-o fină analiză psihologică, aspectele, motivaţiile, raţiunile interioare ale hoţiei, acelea care scapă adesea privirii moralizatoare, precum şi înţelesurile ascunse ale pandantului său, pierderea.Hoţul interior este o lectură utilă şi în acelaşi timp plăcută pentru psihologi, psihoterapeuţi, asistenţi sociali, avocaţi şi, totodată, pentru toţi aceia care doresc să înţeleagă raţiunile ascunse ale comportamentelor respinse, în general, de societate.
Un mit esenţial despre hoţie este povestea Lânii de Aur. Această legendă are cel puţin 3000 de ani şi reprezintă o primă ilustrare a furtului unui lucru de preţ. [...] Studiind acest mit, vom vedea că Iason, eroul compromis, se comportă, în parte, ca un adolescent care încă nu s-a maturizat ca bărbat, ca un tânăr ce consideră că i se cuvinte totul şi care nu-şi poate recunoaşte limitările. Viitoarea sa soţie, Medeea, îşi ucide mai târziu copiii făcuţi cu Iason, pentru a evita ruşinea pierderii statutului ei şi pentru a-şi afirma propria idee de justiţie în faţa nedreptăţii lui Iason, pe care ea o resimte ca pe o privaţiune. Însă lunga lor poveste mai conţine şi o altă întrebare: când hoţia opreşte brutal procesul de individuare? – Robert Tyminski
Stăteam în cabinetul meu de la şcoală, când a intrat o profesoară şi mi-a spus: „A făcut-o din nou." Am întrebat cine a făcut-o din nou, iar ea mi-a replicat: „Kyle. A furat ceva din poşeta mea,dar una dintre celelalte profesoare l-a prins după aceea, când încerca sa ascundă ce a luat în ghiozdan." Am întrebat ce furase şi mi-a răspuns: „Rujul. La fel ca data trecută." A continuat: „E un hoţ de farduri. Din toate lucrurile de furat, el e obsedat de farduri. Măcar ştim, în sfârşit, cine tot lua rujurile." La vremea aceea, Kyle avea doar 5 ani. – Robert Tyminski
Robert Tyminski este membru al Institutului C.G. Jung din San Francisco şi analist jungian, specializat în lucrul cu adulţi, adolescenţi şi copii. De asemenea, este profesor la University of California.