NADIA
Descriere
Nadia ComăneciÎn Dicționarul Explicativ al limbii române, în dreptul cuvântului PERFECȚIUNE, ar trebui să fie poza Nadiei.Bogata limbă română este prea săracă, atunci când vrem să săpăm după cuvinte care s-o cuprindă pe Nadia. Nu ne rămâne decât să ne lăsăm în voia simțămintelor si gândurilor care ne învăluie atunci când auzim sau îi rostim numele. Despre copila care, cândva, a împărțit gimnastica în două perioade, „înainte și după Nadia”, nu se vorbește, ci se simte.În plus, despre Nadia se mai citește această primă carte ilustrată, în care personajele principale sunt Nadia Comăneci, Jocurile Olimpice și Zecele perfect.Pentru părinți, în special pentru mămicile nostagice, această carte este o re-amintire din copilărie; probabil că nu există pe lume o copilă care să nu se fi visat Nadia, măcar o dată, în timp ce sărea pe bordura unui trotuar sau se legăna pe bara de bătut covoare, din spatele blocului.Pentru cei mici, cartea este o poveste despre o copilă ambițioasă, care nu putea sta locului nicio clipă și care nu a făcut altceva decât să-și urmeze visul.Este posibil ca Nadia să reușească să sadească în inima copiilor mândria de a fi român, ambiția de a lupta pentru visele lor, dragostea pentru sport, precum și certitudinea că nimic nu se poate obține fără ambiție și fără muncă.Exact cum a reușit cu părinții lor.