Bivuacuri sub semiluna

Bivuacuri sub semiluna

Descriere

Graţie vitezei cu care circulă informaţia, un nou spirit enciclopedist pare că s-a instalat în secolul 21, pe spirala ”eredităţii” culturale a speciei noastre. Acest fenomen catalizator, a generat şi cartea de faţă, în care se îmbină contribuţii ale unor cercetători de la instituţii de nivel naţional şi ale unor participanţi din organizaţii neguvernamentale, dotaţi fizic şi intelectual, mânaţi de o curiozitate ştiinţifică idealistă în cunoașterea extinsă a arealului nostru natural înconjurător. Spiritul voluntar care-i caracterizează pe coordonatoriii volumului, dr. Corneliu Pârvu, şeful secţiei de Faună Terestră la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi dr. Răzvan Popescu-Mirceni, director al Societăţii de Explorări Oceanografice şi Protecţia Mediului Marin din Constanţa, a făcut ca viaţa lor să fie dominată de expediţii, fie la noi acasă, în Carpați sau la Marea Neagră, fie pe alte meleaguri, cum sunt ţinuturile mediteraneene de ”sub semilună”: Nordul Africii şi Orientul Mijlociu, unde şi - au făcut bivuacurile, expediţiile științifice conduse de ei între anii 2005 – 2010. Animaţi de dorinţa lăudabilă de a reînnoda firul unei tradiții românești în explorarea ştiinţifică, autorii articolelor oferă cititorului, nu numai impresii de călătorie generos ilustrate dar şi informaţii zoologice, biogeografice, geologice, arheologice, istorice, amănunte ştiinţifice spectaculoase, de la faţa locului. Rezultatele expedițiilor constau în zeci de comunicări şi lucrări ştiinţifice privind sute de specii găsite în premieră în zonele cercetate, între care şi unele noi pentru ştiinţă, conferinţe, expoziţii, bazate pe mii de fotografii, filme documentare şi mai ales un mare număr de piese intrate în colecţiile Muzeului Antipa, ce îşi aşteaptă cercetătorii. În calitate de director al acestui muzeu și de participant la evenimentele relatate, sunt bucuros să constat că acest volum este o binevenită contribuție informațională și educativă, adresată cititorului român de orice formație și vârstă, pentru că suntem cu toții potențiali călători prin ținuturile vizitate iar tinerii și foarte tinerii prieteni ai muzeului își pot completa în mod atractiv și stimulator cunoștințele teoretice și practice privind activitatea de cercetare în acest domeniu în care avem o tradiție după cum relevă unul dintre autori și pe care ei sunt chemați să o continue. Convins că această carte își poate găsi locul pe rafturile oricărei biblioteci și că acela care o va cumpăra nu va regreta, îi felicit pe toţi autorii acestor aventuri ale cunoaşterii, care au avut inspiraţia de a genera o apariţie editorială inedită și utilă.Dr. Dumitru MurariuMembru Corespondent al Academiei RomâneDirectorul Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

Pe aceeași temă

Michele Mari

Corneliu Parvu

Corneliu Parvu